România a ajuns în punctul în care se afla Polonia acum zece ani, cu piețe în consolidare și cu antreprenori puternici care se uită la achiziții, inclusiv în străinătate. Bursa le poate sprijini o decizie de creștere explozivă mai bine decât o bancă, dar mai întâi atât antreprenorii, cât și piața trebuie să mai crească, spune Laurențiu Ciocîrlan, șeful diviziei de investment banking a Raiffeisen Bank.„În ultimul an, m-am întâlnit cu mulți întreprinzători care nu au afaceri mari, au vânzări de 20-30 milioane de euro, dar vor să-și pună la treabă «mașina de cash» de acasă pentru a ieși pe alte piețe din regiune“, spune Ciocîrlan.
„E doar o chestiune de timp până când aceștia ating masa critică.“
Industria alimentară și serviciile medicale sau farma sunt printre sectoarele în care antreprenorii români și-au construit în ultimii ani „mașini de cash“, adică poziții solide care le asigură profit pe plan intern, dar și resursele pentru o eventuală extindere, mai spune directorul Raiffeisen.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu