Funcționarea fabricilor de avuție se lovește de obstacole în condițiile încetinirii comerțului mondial și îmbătrânirii populațiilor, scrie Wall Street Journal.SUA și Europa, și Asia de Est mai recent, s-au îmbogățit pe baza fabricilor. În timp, odată cu creșterea veniturilor și cu creșterea gradului de sofisticare a economiilor, acestea s-au reorientat către servicii moderne cum sunt cel al sănătății și cel financiar.
Astăzi, însă, părți ale Asiei de Sud, Africii și Americii Latine nu reușesc să creeze sectoare manufacturiere prospere deși salariile de acolo rămân scăzute.
Temerea economiștilor este că modelul bazat pe fabrici al dezvoltării, care, timp de peste un secol, a oferit cea mai rapidă ieșire din sărăcie, pur și simplu nu mai este disponibil celor mai sărace țări.
Acest lucru reprezintă o provocare uriașă pentru țări ca India care abundă în tineri în căutare de joburi bune. Gigantul sud-asiatic, a cărui populație se ridică astăzi la aproximativ 1,3 miliarde de locuitori, este așteptat să devanseze China până în 2020 din punctul de vedere al dimensiunii populației. Populația aptă de muncă a țării crește cu 1 milion de locuitori pe lună.
Situația ar putea deveni dezastruoasă în lipsa locurilor de muncă.
Dani Rodrik, economist la Harvard, spune că există dovezi în creștere a ceea ce acesta numește o „dezindustrializare prematură“, închiderea sau restrângerea sectoarelor manufacturiere ca procent din economie în țările sărace ca India în care industrializarea nu a atins un nivel ridicat în primul rând.
Există multiple motive pentru care aceste țări au probleme. Sistemele lor rutiere și de electricitate sunt slab dezvoltate. Reglementările din domeniul afacerilor pot fi greoaie, iar implementarea acestora poate sta sub semnul corupției. Specialiști ca Rodrik spun însă că există forțe mult mai profunde.
Automatizarea fabricilor și roboții reduc nevoia de forță de muncă necalificată din mediul rural pentru liniile de asamblare. Țările slab industrializate trebuie să concureze cu China, o mașinărie manufacturieră integrată. Tarifele sunt în scădere, iar comerțul devine mai liber, țărilor aflate în dezvoltare fiindu-le astfel mai dificil să-și protejeze producătorii de competiția din afară. În plus, există semne că cererea mondială pentru orice, de la autovehicule la mobilă, stagnează. De la criza financiară din 2007-2008, exporturile și importurile au avansat într-un ritm mai lent la nivel mondial decât creșterea economică pentru prima dată în ultimele decenii. „Există din ce în ce mai puțin spațiu pentru nou-veniți. Mă îndoiesc că vom asista la o repetare a istoriei“, spune Rodrik.
Nu toți specialiștii sunt la fel de pesimiști. Unii economiști susțin că industriile serviciilor pot reprezenta un motor de creștere la fel de bun pentru țările aflate în curs de dezvoltare pe cât au fost pentru occidentul postindustrial. Alții argumentează că vechiul model bazat pe sectorul manufacturier încă funcționează. Aceștia spun că atâta timp cât vor exista țări în care se va produce mai ieftin decât în alte părți, industriile se vor dezvolta și acolo în cele din urmă. Totuși, Rodrik sugerează că ceva s-a schimbat de când SUA, Europa și Japonia s-au folosit de puterea fabricilor lor, cu decenii în urmă, pentru a genera creșteri mari ale nivelului de prosperitate.
Când sectorul manufacturier a atins nivelul maxim ca sursă a locurilor de muncă în SUA în 1953, acesta angaja 26% din forța de muncă a țării, iar venitul total per capita se situa la aproximativ 17.700 de dolari. Până în 2010, sectorul reprezenta aproximativ 9% din locurile de muncă din SUA. În Marea Britanie, Franța, Italia și Japonia, sectorul a atins nivelul maxim ca sursă a locurilor de muncă mai târziu, însă la aproximativ același nivel al veniturilor sau chiar mai mare.
În zonele unde procesul a început mai târziu, randamentul sectorului a fost mai scăzut. în Brazilia, de exemplu, sectorul a atins vârful ca sursă a locurilor de muncă în 1986, la un nivel al veniturilor de 8.700 de dolari.
În multe țări sărace, ponderea sectorului manufacturier în producția economică a continuat să crească chiar și după ce sectorul a atins vârful ca sursă a locurilor de muncă. Pe măsură ce fabricile devin mai productive, acestea produ mai mult cu mai puțini muncitori.
Campania „Make in India“ a președintelui indian s-ar putea lovi de limite care nu au existat pentru alte țări în timpul industrializării acestora. Când sectorul manufacturier al Chinei a „decolat“, cererea la nivel mondial era extrem de ridicată, iar multinaționalele nu-și transferaseră o parte atât de mare a producției peste hotare. De asemenea, sistemul politic al Chinei a înlesnit construcția de autostrăzi și eliberarea de terenuri pentru industrie în această țară.
Indiferent de cât de greu se va strădui India, această țară se va confrunta cu obstacole mult mai mari la nivel mondial decât cele de care s-a lovit China.
Unul dintre acestea este chiar China.
Grație barierelor mai slabe ce stau în calea comerțului și comunicării îmbunătățite, lanțurile de aprovizionare s-au putut extinde mai ușor, aducând un număr în creștere de țări în competiție directă pentru investiții în fabrici.
De asemenea, un număr mai mare de fabrici nu înseamnă neapărat un număr mai mare de locuri de muncă, cel puțin nu pentru oameni, pe fondul automatizării.
Unii economiști cred că pe măsură ce economia mondială suferă schimbări, a trece peste faza manufacturieră a dezvoltării nu este un lucru rău. Serviciile pot reprezenta la rândul lor un motor de creștere. Totuși, economiștii spun că șansele sunt reduse ca serviciile tradiționale să ducă la tehnologii avansate, să încurajeze inovația. Iar experiența Indiei arată că a conta pe servicii implică riscuri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu