Rețeaua Regina Maria pregătește peste 6 mil. euro pentru extinderi în 2016

Știrea a fost publicată luni, 30 noiembrie 2015, 03:37 în categoria

Reţeaua Regina Maria pregăteşte peste 6 mil. euro pentru extinderi în 2016 Rețeaua privată de sănătate Regina Maria are un buget de cel puțin 6 milioane de euro pentru noi investiții în 2016, bani care vor merge fie în extinderea unităților pe care le deține deja, fie în achiziția de jucători mai mici.

„Terminăm anul cu o creștere organică de 20% și cu un buget de investiții de 6 milioane de euro, cu un milion în plus față de cât ne propuseserăm. Bugetul de investiții de anul viitor va fi mult mai mare de 6 mil. euro pentru că vrem să ne extindem în continuare, fie prin creștere organică, fie prin achiziții. Totuși, recunosc că mi-ar plăcea să știm să facem și cardiologie intervențională, dar, deocamdată, doar ne uităm, studiem. Nu vrem să ne aruncăm cu capul înainte, dar este o nișă interesantă“, explică Fady Chreih, CEO al rețelei.

Rețeaua de sănătate privată Regina Maria, al doilea cel mai mare jucător de pe segmentul serviciilor medicale din România, care a intrat integral în portofoliul fondului de investiții Mid Europa Partners, va termina anul în curs cu afaceri în creștere cu 20% față de 2014, după cum spune Fady Chreih. El a venit la conducerea Regina Maria în anul 2010 ca director executiv.

Cu un avans de 20%, operatorul s-ar putea apropia de pragul de 70 de milioane de euro cifră de afaceri, potrivit calculelor ZF.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Corina Mirea

0 comments :

Trimiteți un comentariu