Adevăratul motiv al deprecierii euro: Ieșiri de capital de 400 mld. euro în 12 luni

Știrea a fost publicată vineri, 4 decembrie 2015, 03:16 în categoria

Adevăratul motiv al deprecierii euro: Ieşiri de capital de 400 mld. euro în 12 luni În ultimele 12 luni, din zona euro au ieșit 400 mld. euro sub forma instrumentelor financiare cu venit fix, spun experții băncii germane Deutsche Bank (DB).

Ei au botezat „euroglut“ acest dezechilibru pus sub semnul îndoielii de concurență. Aceas­tă migrație a capitalului, spun strategii DB, va aduce  euro la paritate cu dolarul în 2016, scrie publicația franceză Les Echos.

Situația este paradoxală. Niciodată investitorii din zona euro n-au avut atât de mulți bani la dispoziție ca acum. Banca Centrală Europeană a redus ieri dobânda acordată pentru depozitele băncilor de la -0,2% la -0,3%, ceea ce în teorie, alături de politica monetară ultrarelaxată a instituției, ar trebui să elibereze și mai mult capital.

Însă euro continuă să se deprecieze față de dolar. La 1,05 dolari pentru un euro, moneda europeană este la cel mai scăzut nivel față de dolar din 2003. Motivul? Investitorii nu găsesc suficiente soluții satisfăcătoare pentru a-și plasa avuția în economia europeană. Atât de arid este pentru ei teritoriul european încât excesul de lichiditate, acel „euroglut“  - supraabundența de euro -, a atins proporții gigantice. Aceste 400 de miliarde de euro reprezintă un flux de investiții care părăsește uniunea monetară europeană.

Situația se poate explica în primul rând prin anemia economiei europene, marcată de o cerere internă slabă, de ritmuri de creștere modeste și de șomaj încă la niveluri alarmante. Situația se explică și prin cererea slabă de pe piața obligețiunilor din Europa.

„Statele s-au lansat în politici economice vizând diminuarea datoriilor, ceea ce determină reducerea datoriilor suverane active“, explică Robin Winkler, analist al DB. „Iar companiile și-au revizuit și ele în jos necesarul de finanțare și prin urmare emisiile de obligețiuni“, a adăugat el. În aceste condiții investitorii pleacă de pe piața obligațiunilor și se îndreaptă spre piețe străine, în special spre cele din SUA. Analiștii de la DB au calculat că „o treime din obligațiunile străine deținute de investitori europeni în al treilea trimestru sunt de origine americană, însă de atunci 45% din achizițiile de obligațiuni privesc SUA“. Aceste titluri sunt cu atât mai atractive cu cât, din cauza achizițiilor de active effectuate de BCE, randamentele obligețiunilor din zona euro sunt la minime istorice, în unele cazuri chiar la niveluri negative.

„Cum Rezerva Federală americană, banca centrală a SUA, se pregătește să ridice dobânzile, divergențele dintre SUA și Europa riscă să amplifice ieșirile de capital din zona euro“, a avertizat Robin Winkler.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Bogdan Cojocaru

0 comments :

Trimiteți un comentariu