​Credit Agricole revine după trei ani în Grecia prin achiziționare unei participații de aproape 10% la Alpha Bank

Știrea a fost publicată miercuri, 9 decembrie 2015, 13:41 în categoria

​Credit Agricole revine după trei ani în Grecia prin achiziţionare unei participaţii de aproape 10% la Alpha Bank Grupul bancar francez Credit Agricole, care și-a încheiat prezența comercială în Grecia în urmă cu trei ani când a decis să vândă Emporiki Bank către Alpha Bank, a decis să revină cu operațiuni în statul elen, de data aceasta prin achiziția unei participații de 9,75% la Alpha Bank.

Astfel, Credit Agricole, care a achiziționat participația printr-o companie de asigurări afiliată, a devenit cel mai mare acționar instituțional al Alpha Bank și totodată unul dintre cei mai mari acționari ai unei bănci elene, scrie agenția de presă elenă ANA.

Banca grecească Emporiki a fost deținută de Crédit Agricole, care a vândut-o însă în 2012, dar a păstrat subsidiarele din regiune, pe care le-a trecut sub brandul propriu.

Banca locală este controlată însă printr-un vehicul special, IUB Holding, semn că operațiunile din România nu sunt de importanță strategică pentru grup și ar putea fi vândute în orice moment. De altfel, pe piață au apărut de mai multe ori informații că banca ar fi la vânzare.

Deși Crédit Agricole este una dintre cele mai puternice bănci franceze, subsidiara de la București este un jucător de talie medie în sistemul bancar local, cu o cotă de piață de circa 0,4% la finalul anului trecut.

Alpha Bank controlează în România un jucător care la finele anului 2014 era poziționat pe locul opt în sistemul bancar în funcție de mărimea activelor, fiind cea mai mare bancă locală a cărui acționar este o instituție de credit elenă.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Liviu Popescu

0 comments :

Trimiteți un comentariu