Fascinația pentru câștigurile din marile corporații. Care sunt cele mai mari salarii din multinaționale cunoscute până acum? Exemple de la Siemens, Unilever, Lafarge și CEZ

Știrea a fost publicată luni, 7 decembrie 2015, 16:41 în categoria

Fascinaţia pentru câştigurile din marile corporaţii. Care sunt cele mai mari salarii din multinaţionale cunoscute până acum? Exemple de la Siemens, Unilever, Lafarge şi CEZ Ultimul salariu dezvăluit prin intermediul unei declarații de avere este cel al ministrului economiei, Costin Borc, executiv cu o experiență de 15 ani în industria cimentului.

Salariile executivilor de top din marile multinaționale sunt de obicei un secret bine păstrat, una dintre puținele modalități de a afla cât câștigă cei care ocupă funcția de CEO sau CFO din corporații fiind momentul când managerii fac pasul dinspre privat spre stat.

Potrivit declarației de avere, Costin Borc avea un salariu de 20.000 de euro net pe lună în calitatea de director general al CRH România, fosta Lafarge. Declarația sa de avere, depusă pe 2 decembrie 2015, precizează venituri nete încasate în 2014 de 1.059.797 lei (238.400 euro, aprox. 20.000 de euro lunar) de la compania Eco Gest, parte a grupului Lafarge. Nu este însă exclus ca această sumă să conțină și alte prime sau bonificații, salariul net lunar putând fi mai redus.

În vârstă de 50 de ani, Costin Borc este licențiat al Universității Politehnica din București, în inginerie energetică (1989), obținând ulterior o diplomă de master și doctoratul la Universitatea din Wisconsin Madison (1997 și 2001). În perioada 1991 - 1994, Costin Borc a fost asistent special al președintelui Ion Iliescu din partea Partidului Na­țional Țără­nesc și, ulterior, între 1998 și 1999, șeful can­celariei primului-ministru Radu Vasile, în timpul man­datului de pre­ședinte al lui Emil Constantinescu.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Roxana Petrescu

0 comments :

Trimiteți un comentariu