
„Anul acesta vom termina cu afaceri aproape de 70 de milioane de euro, deci relativ în aceeași linie ca anul trecut. Potențial pentru România există însă, pentru că avem piețe europene, cum este Marea Britanie, care se mișcă tot mai bine. Europa începe să nu mai apeleze atât de mult la China, astfel că România poate fi un pion principal în grupul Natuzzi“, spune Francesco Stasolla, managing director al Italsofa România.
Italienii de la Natuzzi, grupul care deține Italsofa, au intrat pe piața locală în anul 2001, când s-au apucat de construcția fabricii din Baia Mare, în care au investit mai mult de 38 mil. euro. În prezent producătorul are 1.300 de angajați care produc canapele și fotolii în special pentru export.
Singurul client din România pentru care producătorul din Baia Mare furnizează direct este retailerul de mobilier și decorațiuni Mobexpert, controlat de omul de afaceri Dan Șucu. Însă, Italsofa are drept principali clienți giganți străini, nume precum Steinhoff, Conforama, Furniture Village sau IKEA, fiecare având o pondere mai mică de 10% în producția totală a Italsofa care ajunge pe plan extern.
0 comments :
Trimiteți un comentariu