Ca și celelalte 25 de bugete de după Revoluție, bugetul pentru 2016 este pe jumătate o ficțiune: ne arată ce va face cu banii administrația publică doar pentru 50% din cheltuieli.În fapt, proiectul de buget prezentat în fața Parlamentului cuprinde doar cheltuielile bugetului de stat și al asigurărilor sociale, adică al pensiilor publice. Restul, adică bugetele locale, pentru sănătate și ale instituțiilor autofinanțate, sunt prezentate doar la nivelul de „anvelopă“ – o sumă la care nu se știe cum s-a ajuns.
Puțini știu că resursele financiare publice din România nu mai sunt de mult doar la decizia guvernamentală. Premierul este doar cu numele. El “guvernează“ doar peste jumătate din bani.
Tehnic, premierul vine în fața Parlamentului cu bugetul de stat, care cuprinde alocările pe ministere și pe alte instituții finanțate integral de la bugetul de stat, precum Administrația Prezidențială, Parlamentul sau Curtea de Conturi, și cu bugetul asigurărilor sociale, adică al fondului de pensii publice.
În plus, Ministerul Finanțelor publică un raport asupra bugetului unde prezintă informații despre BUGETUL CONSOLIDAT AL STATULUI. De aici aflăm nivelul de venituri așteptat, cheltuielile și deci deficitul bugetului consolidat al statului.
Când se vorbește despre deficitul bugetar care trebuie finanțat prin noi împrumuturi și care trebuie să respecte anumite angajamente pe care și le-a luat România, se vorbește despre deficitul bugetului consolidat și nu despre deficitul bugetului de stat.
Cu toate acestea, spațiul dintre bugetul de stat plus bugetul pensiilor, pe de o parte și bugetul consolidat, pe de alta, este gol. Singura informație din bugetul prezentat în fiecare an Parlamentului despre bugetele locale, bugetul Sănătății prin Casa de Asigurări de Sănătate și bugetul instituțiilor autofinanțate este suma totală, prezentată ca „plafon“ de cheltuieli supus aprobării.
Și asta în fiecare an, de ani de zile.
De fapt, ce fac Finanțele? „Reglează“ an de an bugetul mare prin ajustarea diverselor categorii de cheltuieli la bugetele locale, prin frâna pusă unor investiții sau unor programe, pentru ca pe final să iasă cifrele.
Orice manager cere unităților de business pe care le coordonează necesarul de bugetare în funcție de obiectivele alocate. Datele merg mai sus, din nivel în nivel, până se agregă în cifrele finale de cheltuieli, venituri, profituri nete sau operaționale.
Nu este cazul bugetului consolidat al statului, unde jumătate din cheltuielile care se vor face anul viitor - în administrațiile locale, la Casa de Sănătate și în instituțiile autofinanțate sunt o nebuloasă.
Spre exemplu, execuția bugetară pe 2014 arată că din 226 miliarde de lei cheltuieli ale bugetului consolidat al statului, 115 miliarde lei au aparținut bugetului de stat, 62 miliarde de lei unităților teritoriale, 52 miliarde lei au fost cheltuielile cu asigurări sociale (pensii), 23 miliarde lei au fost cheltuielile Casei de Sănătate, 17 miliarde lei cheltuielile instituțiilor parțial sau integral autofinanțate, iar 6 miliarde de lei bugetul Companiei de Drumuri (CNADNR).
În fiecare lună, Finanțele publică execuția bugetului consolidat pe această matrice, fiecare din liniile de buget din paragraful anterior fiind împărțite în cheltuieli de personal, de bunuri și servicii, de capital, subvenții sau finanțări de la UE.
Te-ai aștepta ca proiectul de buget să fie o prelungire a acestei matrici în anul următor. Dar această matrice, cu proiecțiile pe fiecare linie și pe fiecare segment de cheltuieli, care ar da imaginea reală a ceea ce se dorește să se facă cu banii față de anul în curs, nu există.
Contorsionată de spargerea în sute de entități născute pe diverse criterii de referință (geografice, funcționale sau sectoriale), administrația românească se mai adună laolaltă doar în bugetul consolidat al statului, descris în raportul amintit, publicat de Finanțe în fiecare an, ca o anexă a bugetului.
În fapt, este o ficțiune. Ca și guvernarea în România. Instituțiile au evoluat de așa natură, aproape ca niște organisme vii care și-au dobândit funcții de autohrănire și nu mai sunt integrate unui corp comun, încât singurul moment al anului și loc în care tot sistemul bugetar e la un loc este în ficțiunea numită bugetul consolidat al statului. Finanțele sunt singurul integrator a ceea ce se întâmplă în România, pe baza traseului banilor.
Momentul este feeric pentru 1,2 milioane de bugetari și șefii lor care așteaptă în fiecare an garanții că nimeni nu îi va deranja din carapacea lor nici în anul următor. Bugetul este construit în așa fel încât să nu se înțeleagă nimic sau să se înțeleagă cât mai puțin din ce se face cu banii publici.
Toți se întreabă ce face guvernul cu spitalele, cu școlile și cu șoselele. Dar culmea, în bugetul României despre care se tot discută acum că trebuie dezbătut și să fie cât mai transparent, nu există informații despre ce spitale, ce școli și ce șosele se vor face și cu ce bani!
5 miliarde de euro din cele 6 miliarde de euro alocate sănătății anual sunt în administrarea Casei Naționale de Sănătate, al cărei buget nu este cuprins în bugetul Ministerului Sănătății. Cum poți să tot discuți și să dezbați ce trebuie să faci cu banii în sănătate, salariile medicilor și mizeria din spitale dacă nu pui bugetul pe masă?
În tot bugetul prezentat de Finanțe nu există detalii privind bugetul Casei de Sănătate, de 5 miliarde de euro pe an, de cinci ori mai mare față de banii alocați Ministerului Sănătății. Există doar niște grafice cu procentele din PIB alocate Sănătății scoase efectiv “din burtă“. De unde știu Finanțele acum ce alocări de fonduri pentru spitale vor fi de la fiecare din cele 3.000 de primării și 42 de consilii județene? Pe ce s-au bazat proiecțiile?
Un buget ar trebui să plece de la estimarea numărului de elevi, de studenți, de pacienți, a necesarului de renovări sau de construcții de școli, grădinițe sau spitale, a necesarului de reabilitări de drumuri sau construcții de autostradă. De ani vedem numai cifre inventate și normal să avem cheltuieli fără rezultate.
În școli astăzi părinții sunt puși să contribuie cu bani pentru că, spun învățătorii, nu există fonduri pentru litere magnetice, tablă, plastilină sau pentru un videoproiector. De ce nu ar fi însumate aceste cerințe de la școli, echipamente lipsă în spitale sau șosele în orașe într-o coloană specială unde să se vadă măcar necesarul, dacă nu sunt bani astăzi pentru acoperirea acestor nevoi. Măcar să știm ce avem nevoie, dar să pornim de la date concrete, nu de la texte de genul: „educația este o prioritate pentru România“.
Într-o lună, acest guvern de oameni aflați „în delegație“ de la Bruxelles pentru un an nu putea să propună schimbări fundamentale. Dar măcar s-ar fi putut mira în fața anomaliei de a nu vedea decât jumătate din cheltuielile prognozate în buget și ar fi putut să arate măcar disponibilitatea de a asculta ce ar trebui schimbat.
A preluat însă pur și simplu modul de raportare și realizare a bugetelor conform tuturor guvernelor anterioare și le-a pus pe site-ul Ministerului Finanțelor. Un guvern transparent care nici măcar nu știe că jumătate din banii pe care îi va cheltui în 2016 circulă pe canale subterane.
0 comments :
Trimiteți un comentariu