Acțiunile producătorului de echipamente pentru industria aeronautică IAR Brașov (IARV) au crescut cu 288% în acest an, ocupând primul loc în clasamentul celor mai mari creșteri de pe bursa de la București.Avansul a fost susținut de transferul acțiunilor IARV de pe piața RASDAQ la cota bursei și de rezultatele financiare în creștere ale companiei alimentate de majorarea cheltuielilor pentru apărare de către stat. Al doilea clasat în topul randamentelor este producătorul de materiale din tâmplărie PVC
Teraplast Bistrița
(TRP). Acțiunile sale au avansat cu 225% în acest an, alimentate de achizițiile principalilor acționari dar și de rezultatele financiare bune. Al treilea clasat este Banca Comercială Carpatica (BCC), ale cărei acțiuni au avansat cu 66% în acest an, investitorii mizând pe intrarea în acționariatul băncii a fondului american JC Flowers.
Din rândul acțiunilor lichide,
Banca Transilvania
(TLV) este lider de pluton cu un avans de 42% în primele 11 luni. Preluarea Volksbank a alimentat raliul acțiunilor pe bursă. Titlurile BRD au un randament de 30% față de începutul anului, după ce în noiembrie s-au corectat negativ cu 2,6%. Din rândul companiilor de utilități, acțiunile Conpet (COTE) au cel mai mare câștig, de 38% în acest an, susținute de dividendele mari plătite de companie în acest an și de rezultatele financiare bune.
0 comments :
Trimiteți un comentariu