Băncile sunt sub presiune și pun presiuni pe burse

Știrea a fost publicată marți, 8 martie 2016, 02:38 în categoria

Băncile sunt sub presiune şi pun presiuni pe burse Băncile, atât cele comerciale cât și Banca Centrală Europeană (BCE), au fost ieri în cen­trul atenției pe burse, care au reacționat negativ la tensiunile venite din acest sector, de mult timp una din verigile cu probleme ale pro­iectului european.

Indicele bursier al băncilor europene a scăzut cu mai mult de 2%. Acțiunile Com­merzbank, una dintre cele mai mari bănci germane, au coborât după ce compania și-a ales un nou șef al diviziei de retail. Titlurile Barclays au pierdut până la 2% din valoare deoarece Deutsche Bank a înrăutățit reco­mandarea privind acțiunile băncii britanice de la „cumpără” la „așteaptă”. Mai multe bănci ita­liene au avut ieri probleme din cauza reaprin­derii îngrijorărilor privind creditele neper­formante din portofoliile lor. Acțiuni ale unor instituții de credit precum Banco Popo­lare și Intesa Sanpaolo s-au tranzacționat în scădere accentuată, scrie CNBC.

Analiștii spun că inflația redusă din Euro­pa afectează băncile, însă că întreg sec­torul de profil este mai degrabă ieftin pentru in­ves­titori decât toxic.

Claudio Borio, șeful departamentului eco­nomic și monetar al Băncii Reglementelor Inter­naționale, a avertizat că piețele sunt pa­ni­cate de temerile privind băncile din întrea­ga lume și de decizia șoc a Băncii Japo­niei de a im­pune dobânzi negative. Pentru el, actuala situație reprezintă a doua fază a turbulențelor din trimestrul trecut. „Calmului fragil” din lunile trecute i-au luat locul turbu­lențe și „o furtună în formare”.

O altă mare bancă, BCE, a captat atenția inves­titorilor. Sondajele de opinie realizate în rândul analiștilor arată că instituția va trebui să anunțe joi noi stimulente dacă vrea să evite repe­tarea situației din decembrie, când măsuri dezamăgitoare au declanșat vânzări masive pe burse. Acum, după trei luni, când prețurile și-au reînceput scăderea iar perspectivele eco­no­mice se înrăutățesc, banca are în față un test critic pentru credibilitatea sa, scrie Bloomberg.

În urmă cu doar două zile președintele BCE Mario Draghi a fost nevoit să calmeze piețele panicate de temeri că instituția a rămas fără muniție în lupta cu forțele deflaționiste. El a insistat că BCE are destul material de luptă și este pregătit să-l utilizeze, iar acum piețele așteaptă dovada. Draghi a făcut clar care sunt consecințele eșecului: cu cât inflația stă mai mult timp sub ținta BCE, cu atât crește riscul ca piețele să-și piardă încrederea în capacitatea instituției de a-și atinge obiecti­vele. Așteptări slabe privind inflația înseamnă do­bânzi reale mai mari, creditare și inves­tiții mai slabe și creștere mai lentă. De când a devenit președinte al BCE, în noiem­brie 2011, Draghi a anunțat opt reduceri de dobânzi, două programe de cre­ditare pe termen lung pentru bănci și un program uriaș de achiziții de active.

„Așteptările piețelor au crescut considerabil. Modul în care gestionează aceste așteptări este crucial și ar trebui să fie prima îngrijorare a BCE după dezamăgirea din decembrie”, a explicat Christopher Matthies, analist la Sparkasse Suedholstein.

Carsten Brzeski, economist șef la ING, crede că inactivitatea ar fi pentru BCE cea mai neinspirată opțiune.

„Credem că Draghi va livra un mix de pașI mărunți, dar mai mari decât se așteaptă de la el: reducerea dobânzii pentru facilitate de deposit cu 20 de punte de bază, dar cu măsuri de compensare pentru bănci, lărgirea câmpului de achiziții pentru programul de ralaxare cantitativă șI majorarea cu cinci miliarde de euro a achizițiilor lunare”, a spus analistul. De asemenea, o intervenție verbală în care s-ar sugera că BCE va tolera ratarea țintei de inflație ar ajuta la susținerea așteptărilor privind inflația, a mai afirmat Brzeski.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Bogdan Cojocaru

0 comments :

Trimiteți un comentariu