Daniel Zamfir, deputat PNL: Dacă un client își asumă dobânda, este echitabil ca banca să-și asume riscul. Bogdan Olteanu, viceguvernator al BNR: Băncile nu funcționează preluând riscurile debitorilor

Știrea a fost publicată luni, 7 martie 2016, 08:43 în categoria

Daniel Zamfir, deputat PNL: Dacă un client îşi asumă dobânda, este echitabil ca banca să-şi asume riscul. Bogdan Olteanu, viceguvernator al BNR: Băncile nu funcţionează preluând riscurile debitorilor Daniel Zamfir, inițiatorul controversatei legi a dării în plată, susține că după căderea pieței imobiliare din 2008 a scăzut și prețul imobilelor puse în garanție, ceea ce înseamnă că în prezent clienții sunt cei care suportă devalorizarea, în timp ce băncile nu-și asumă niciun risc.

„Băncile nu-și asumă niciun risc. Dacă un client își asumă dobânda și eventual fluctuația cursului, este echitabil ca banca să-și asume riscul ipotecii. Nu este normal să urmărești un om toată viața pentru un credit pe care tu, bancă, l-ai dat și tot tu ai considerat o ipotecă evaluată de tine care să acopere acel împrumut“, a afirmat Zamfir ieri în cadrul emisiunii „După 20 de ani“, difuzată de postul de televiziune Pro TV.

Răspunsul viceguvernatorului BNR Bogdan Olteanu a fost că băncile nu funcționează preluând riscurile debitorilor, ci au obligația să administreze „bine și cu grijă“ banii deponenților.

„Rostul lor (al băncilor - n. red.) este să se asigure că-i plasează, îi recuperează și îi dau înapoi deponenților și îi pot da oricând deponenții îi cer. Riscul fundamental pe care îl asumă o bancă și care se vede în activitatea ei e riscul de neplată: riscul ca o persoană să nu poată sau să nu vrea să plătească creditul pe care l-a luat“, a spus Olteanu în cadrul emisiunii.

Legea dării în plată ține capul de afiș al agendei publice din toamna anului trecut. Actul normativ ar urma să-și continue traseul legislativ, posibil chiar în această săptămână, la Camera Deputaților, care este camera decizională. Cea mai recentă noutate cu privire la darea în plată este votul din plenul Senatului cu privire la aplicabilitatea legii și programului guvernamental Prima casă. Prima casă, care are o rată de neperformanță de 0,04%, este inclus în legea dării în plată și prin urmare garanția statului ar putea fi anulată. Însă tocmai această anulare ar putea pune România în categoria statelor neserioase.

„Înțeleg că aici e o frustrare legată de principiul dro­bului de sare, dacă se întâmplă ceva peste zece ani. Dacă peste zece ani se scumpește petrolul, o să interziceți de astăzi mașinile? Dacă peste zece ani se scumpește mâncarea, o să interziceți de astăzi cuptoarele?“, a afirmat Olteanu. Pe de altă parte, Zamfir afirmă că garanția statului în cazul programului Prima casă este  suverană, și astfel legea dării în plată nu o poate anula. „La articolul 1 al legii scrie cine sunt beneficiarii. Statul român are caracter de fideiusor, nu de consumator. Statul roman dă țeapă băncii?“

Însă Bogdan Olteanu consideră că aici se face o confuzie. „În lege scrie că atunci când debitorul dă în plată, toate celelalte garanții se anulează. Sunteți de acord să scrieți «cu excepția garanției statului»?“

„Nimeni nu anulează garanția statului, stați liniștit. Nu poate fi anulată. Cel mai sigur garant este statul“, a fost răspunsul dat de Zamfir.

Astfel, viitorul programului Prima casă, care a ținut pe linia de plutire creditarea de retail și piața imobiliară în criză, atârnă de un fir de ață întrucât se pare că nici BNR, dar nici parlamentarii nu reușesc să ajungă la o concluzie. Finanțările acordate prin Prima casă se vând în lei la o marjă de două puncte procentuale peste nivelul indicatorului Robor cu scadența la trei luni, în prezent la 0,77% pe an.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Liviu Popescu

0 comments :

Trimiteți un comentariu