
Salariații acestui minister obțin printre cele mai competitive pachete salariale de pe plan local, nivelul mediu al veniturilor acestora fiind depășit doar de cel al angajaților din industria tutunului (unde venitul salarial mediu net este de circa 4.700 de lei pe lună) și al celor din sectorul serviciilor informatice (unde veniturile medii nete au fost de circa 5.200 de lei în luna februarie a acestui an, acestea fiind cele mai recente date disponibile).
Cu o medie de 4.600 de lei net pe lună, angajații Finanțelor câștigă mai bune decât cei din sectorul extracției petrolului și a gazelor naturale (care au câștiguri medii nete de 4.000 de lei), dar și față de bancheri (având în vedere că venitul mediu net în sectorul intermedierilor financiare a fost de circa 3.900 de lei în luna februarie, potrivit datelor de la Statistică).
Un procent de 94% dintre angajații Ministerului Finanțelor (adică 1.199 de persoane) au venituri nete mai mari decât salariul mediu net pe economie, în valoare de 1.950 de lei net pe lună.
Dintre aceștia, 350 de persoane (adică 27% din efectivul total al salariaților din acest minister) au salarii de peste 5.000 de lei net pe lună. Cel mai mare salariu din luna martie în acest minister a fost obținut de ministrul finanțelor, Anca Dana Dragu, care câștigă 13.848 de lei net pe lună, iar cel mai mic l-a avut un șofer (probabil angajat part time, întrucât câștigă sub nivelul minim pe economie) cu un venit net de 647 de lei.
0 comments :
Trimiteți un comentariu