Comnord negociază cu grupul CRH vânzarea acțiunilor la CRH Betoane și CRH Comnord

Știrea a fost publicată marți, 26 aprilie 2016, 23:06 în categoria

Comnord negociază cu grupul CRH vânzarea acţiunilor la CRH Betoane şi CRH Comnord Acționarii Comnord (COSC), companie de construcții controlată de Sorin Crețeanu, au aprobat inițierea negocierilor cu grupul irlandez CRH pentru vânzarea acțiunilor pe care societatea le deține la CRH Betoane SRL și la CRH Comnord, potrivit unui raport emis de companie pe bursă.

CRH Betoane, parte a grupului irlandez CRH, dorește să achiziționeze acțiunile pe care Comnord le deține la societatea comercială CRH Betoane. De asemenea, CRH Ciment, fostă Lafarge Ciment, a făcut o ofertă de cumpărarea a pachetului de acțiuni deținute de către Comnord la CRH Comnord, potrivit raportului curent emis de Comnord pe bursă.

Acțiunile Comnord au crescut cu 5,29% de la începutul acestui an, capitalizarea bursieră a companiei este de 20 milioane de lei, titlurile COSC se tranzacționându-se cu 0,5140 lei per unitate.

Conform datelor furnizate de către Bursa de Valori București, acționarul majoritar al societății este Sorin Crețeanu, cu o deținere de 53,6%, urmat de compania Meteor Investiții Imobiliare, cu o participațiune de 19,6%, restul de 26,6% fiind împărțiti de către ceilalți investitori de pe sistemul alternativ AeRO.

Potrivit raportului financiar pe exercițiul financiar 2014, cifra de afaceri a companiei Comnord a fost de 80,6 milioane lei, obținând un profit de 6,8 milioane lei.

CRH România a avut afaceri de 200 de milioane de euro în 2015. Compania a fost condusă de către Costin Borc, actualul ministru al Economiei și vicepremier.

Grupul CRH România, format din opt companii, a preluat Lafarge România în urma funziunii de 50 miliarde dolari între francezii de la Lafarge și elvețienii de la Holcim.

Conform informațiilor de pe site-ul companiei, CRH România deține două fabrici de ciment la Medgidia și Hoghiz și o stație de măcinare la Târgu-Jiu.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Dan Grigore Ivan

0 comments :

Trimiteți un comentariu