Semne că în Turcia s-a format o bulă imobiliară

Știrea a fost publicată miercuri, 27 aprilie 2016, 00:46 în categoria

Semne că în Turcia s-a format o bulă imobiliară La primă vedere, există puține semne că cea mai performantă piață rezidențială din lume s-ar afla în fața unei bule pe cale să plesnească, scrie Bloomberg.

Dependența de credite ipotecare este scăzută, iar proprietarii de locuințe din Turcia își plătesc la timp creditele, ajutați de prețuri care au urcat mai rapid decât în orice altă țară anul trecut. Riscurile pe această piață, într-o perioadă în care construcțiile au ajuns să reprezinte o parte mai mare din investițiile țării decât în China, vin de pe segmentul constructorilor, mai degrabă decât din partea cumpărătorilor.

Cota reprezentată de dezvoltatori în nivelul îndatorării Turciei este mai ridicată decât oricând în ultimul deceniu, și reprezintă aproape o cincime din volumul total al împrumuturilor corporative, potrivit asociației bancare a țării. O proporție în creștere din aceste credite încep să aibă probleme, procentul de credite neperformante din industrie aproape dublându-se în ultimii cinci ani.

“Nu ipotecile reprezintă problema, ci nivelul de îndatorare al dezvoltatorilor,“ afirmă Ercan Uysal, analist bancar la Integras.

Pentru a susține ritmul vânzărilor, constructorii ajută cumpărătorii să facă față costurilor. De exemplu, unii dezvoltatori se oferă să asigure rate ale dobânzii sub nivelul pieței șI acceptă un avans de 10%, sub minimul de 25% solicitat pentru o ipotecă bancară.

Odată cu creșterea ratelor la creditele imobiliare, “companiile își sacrifică profiturile pentru a le face viața mai ușoară cumpărătorilor“, spune mogulul imobiliar Ali Agaoglu.

“Ceea ce contează pentru sector sunt vânzările, astfel încât un astfel de sprijin este perfect normal“.

Prețurile locuințelor din Turcia s-au dublat în ultimii cinci ani și au urcat cu 18% anul trecut, peste indicele global al prețurilor locuințelor calculate de Knight Frank. Cererea a fost susținută de investitori din Orientul Mijlociu aflați în căutarea unui adăpost în fața turbulențelor din regiune, cât și de creșterea puternică a populației, potrivit Knight Frank.

Constructorii, care depind de pre-vânzări pentru o porție din finanțare, nu-și pot permite o percepție că aceste creșteri ar putea încetini, spune Toygun Onaran, de la TEB Yatirim, divizia din Istanbul a BNP Paribas.

Perspectivele dezvoltatorilor depind parțial de deciziile băncii centrale americane cu privire la dobânzi. Decizia acesteia din decembrie de majorare a dobânzilor pentru prima dată în aproape un deceniu a împins în sus costurile de finanțare în Turcia.

O depreciere a lirei turcești prezintă pericole mai mari pentru constructori pentru că aceștia reprezintă o parte importantă din împrumuturile în monedă străină din Turcia. Aceasta generează un risc când veniturile sunt exprimate în principal în lire. Lira turcească s-a depreciat cu 20% în ultimul an.

Dezvoltatorii au reprezentat o cincime din companiile care au primit protectție împotriva falimentului în primele trei luni ale acestui an, cel mai ridicat nivel din orice industrie, potrivit lui Uysal.

Această situație a stârnit mânia bancherilor, care spun că actuala legislație în domeniul falimentului este deschisă abuzurilor.

Multe apartamente din proiecte imobiliare importante se vând pe bază de finanțare organizată de companiile de construcții. “Ultimul lucru de care are nevoie Turcia după o creștere puternică a creditării este dezvoltarea finanțării din umbră“, spune Manik Narain, strateg la UBS Group din Londra.

Aziz Torun, director al asocialției trusturilor de investiții imobiliare din Turcia, susține că stimulentele pentru cumpărători au venit pentru că o dobândă lunară de 1% reprezintă pragul psihologic dincolo de care consumatorii turci devin reticenți.

Unii cred că vânzările vor fi în continuare solide grație factorilor demografici: influxul de imigranți va susține piața, iar rata în accelerare a divorțurilor înseamnă că “va exista întotdeauna cerere“, spune Onder Halisdemir, CEO al Agaoglu Group.

Nu toți sunt de aceeași părăre, însă. Prețurile locuințelor au crescut puternic anul trecut “și nu reușesc să înțeleg de unde vine această creștere“, spune Ismail Kazanc, director financiar al Torunlar. ŇNu mă aștept la o creștere similară în acest an.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Cătălina Apostoiu

0 comments :

Trimiteți un comentariu