Tabloul dividendelor plătite de cele mai mari companii listate. Conpet Ploiești duce 100% din profitul pe 2015 spre dividende. Cea mai mică distribuție, la SIF4 Muntenia

Știrea a fost publicată miercuri, 15 iunie 2016, 00:43 în categoria

Tabloul dividendelor plătite de cele mai mari companii listate. Conpet Ploieşti duce 100% din profitul pe 2015 spre dividende. Cea mai mică distribuţie, la SIF4 Muntenia Cea mai mare repartizare a profitului aferent anului 2015 pentru plata dividendelor o are transportatorul de țiței Conpet Ploiești (COTE), controlat de statul român, cu o rată de distribuție a profitului de 100%.

Pe locul doi în funcție de nivelul ratei de distribuție se poziționează Electrica (EL), cea mai mare companie de distribuție a energiei electrice. Astfel, din profitul obținut de companie în 2015 de 300 mil. lei, 99% au mers spre dividende. Față de 2014, dividenul plătit de Electrica, de 0,86 lei pe acțiune, este mai mare cu 19%, potrivit datelor agregate de ZF pe baza informațiilor BVB. Podiumul este completat de Romgaz (SNG), cu 87%.

„În condițiile în care dobânzile bancare sunt la minime istorice și nu dau semne de revenire în viitorul apropiat, oportunitatea unei investiții în acțiuni aducătoare de dividende este una care merită luată în considerare, prezentând un raport risc-beneficiu net favorabil comparativ cu variantele alternative“, se arată într-o analiză a companiei de brokeraj Prime Transaction.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Liviu Popescu

0 comments :

Trimiteți un comentariu