Volumul tranzacțiilor imobiliare de pe piața locală din primul semestru al anului este estimat la 340 de milioane de euro, cu 80% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut, când s-a situat la 187 de milioane de euro, potrivit companiei de consultanță imobiliară JLL.În primele șase luni au fost consemnate atât tranzacții care au vizat achiziții de proiecte, cât și unele care au avut ca obiect preluarea controlului integral a unor coproprietari asupa unor proiecte.
Din totalul volumului de investiții, Bucureștiul a atras jumătate (48%), însă restul țării a bifat prima tranzacție semnificativă de după 2008 prin achiziția Sibiu Shopping City de către compania sud-africană de real-estate NEPI, de la britanicii de la ARGO, pentru 100 de milioane de euro. Aceasta a fost, de altfel, și cea mai mare tranzacție cu o singură proprietate realizată în afara Bucureștiului după criză.
0 comments :
Trimiteți un comentariu