Lumea afacerilor poate fi foarte atractivă pentru persoanele cu inițiativă și cu simț antreprenorial, marii investitori reușind să își împartă timpul între tranzacțiile de pe piață și pasiunile pentru cămăși cowboy sau pilotatul elicopterelor.
1. Jim Goetz este un investitor american la Sequoia Capital companie de investiții de capital americană, din Silicon Valey. Sequoia Capital a investit în 2011 suma de 8 milioane de dolari în aplicația WhatsApp, iar Goetz a fost cel care a condus afacerea, aceasta fiind singurul pariu făcut de american la Sequoia. El face parte din boardul Whatsapp și Jove Software, dar și din alte companii și a mai investit în AdMob și Paolo Alto Networks.
2. Steve Anderson este fondator și partener la Baseline Ventures, companie de investiții de capital, cu sediul în San Francisco,California, fiind cunoscut pentru investiția făcută în Instagram, care a fost vândută ulterior către Facebook pentru un miliard de dolari.
3. Chris Sacca deține Lowercase Capital, un fond de investiții și este cel care a pariat pe Uber, serviciul alternativ celui de taxi, care a luat amploare în întreaga lume. Sacca a mai investit și în alte start-up-uri, cum ar fi Twilio, Docker, Lookout și Automatic. Compania sa, Lowercase Capital a fost una dintre primele care au investit în Instagram, iar Sacca este cunoscut pentru cămășile sale cowboy pe care obișnuiește să le poarte și pentru aroganța sa.
4. Mary Meeker, partenerul general al companiei Kleiner Perkins Caufield & Byers, specializată în investiții în tehnologie este supranumită „regina internetului” după ce în 1995 a anticipat succesul pe care îl vor avea site-urile și internetul. În timpul în care a fost manager al diviziei de cercetare la firma Morgan Stanley, Meeker a creat peste 500.000 de joburi noi, iar afacerea a crescut cu peste 1,5 trilioane de dolari în 20 de ani, potrivit Forbes.
5. Peter Fenton este unul dintre cei șase acționari ai companiei americane Bechmark în portofoliul căreia intră Twitter, Uber sau Dropbox. Fenton deține o parte dintre acțiunile Twitter și este persoana care a facilitat negocierea unei tranzacții de 420 de milioane de dolari între VMWware și SpringSourceăs. Pentru a se relaxa, Fenton participă la triatloane și pilotează elicoptere, scrie Forbes.
Cine sunt cei mai influenți investitori din Silicon Valley care au pariat pe afaceri care i-au transformat în miliardari peste noapte
Știrea a fost publicată duminică, 21 august 2016, 18:12 în categoria Internațional
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu