
În cazul primei investigații, care viza înțelegerile prin care au fost fixate prețurile centralelor termice, cele mai mari amenzi au fost aplicate retailerilor Dedeman 9,15 mil. lei (2,05 mil. euro) și Arabesque 3,5 mil. lei (peste 780.000 euro), urmați de Porta KMI Romania – 481.000 lei (peste 108.000 euro ) Casa Noastra 444,751 lei (circa 100.000 euro) și Proges SRL - 471,593 lei (peste 105.000 euro).
„Sancțiunile au fost aplicate în cadrul investigațiilor având ca obiect înțelegerile prin care au fost fixate prețurile pentru produsele Porta KMI România (uși) și Ariston Thermo Romania SRL (centrale termice). Consiliul Concurenței a constatat că între fiecare dintre cele două companii și distribuitorii ei s-au au încheiat contracte prin care stabileau prețurile de revânzare sau cotele de adaos comercial. În acest fel, s-a restrâns capacitatea distribuitorilor de a-și stabili singuri prețul de revânzare și s-a eliminat concurența prin preț dintre aceștia. Astfel, compania Porta KMI România SRL și 24 distribuitori ai acesteia au fost sancționați cu amendă totală de 15.063.781 lei (3,37 mil. euro)”, se arată în comunicatul Consiliului Concurenței.
În urma celei de a doua investigații, compania Ariston Thermo Romania SRL și 15 distribuitori ai acesteia care activează pe piața distributiei centralelor termice si boilerelor au fost sancționați cu 13.061.813 lei (aproximativ 2,9 milioane euro), pentru fixarea prețurilor de revânzare.
„Din cele 16 companii sancționate, 15 au recunoscut participarea la înțelegerea anticoncurențială și au beneficiat de o reducere a amenzii de 20%. Cele mai mari amenzi au fost aplicate Dedeman SRL -9.508.331 lei (2,13mil. euro) Ariston Thermo Romania SRL - 1.798.424 lei (circa 400.000euro) Marelvi Impex SRL - 518.913 lei (116.000 euro)”, potrivit reprezentanților Consiliului Concurenței.
Companiile care au recunoscut participarea la înțelegerea anticoncurențială au beneficiat de o reducere a amenzii de 20%.
0 comments :
Trimiteți un comentariu