Miza noastră în materie de mișcare a prețurilor de consum va fi, și în continuare, condiția pentru trecerea la euro. Și anume: inflația anuală să nu depășească media celor mai performante trei țări din Uniunea Europeană cu mai mult de un punct procentual și jumătate. Ceea ce înseamnă, de fapt, înscrierea dinamicii prețurilor începând din 2017 spre orizontul anilor 2020 pe o traiectorie în jur de 2 la sută.Recentul comunicat al INS, privind cifrele inflației din august 2016, oferă date încurajatoare. Întâi și întâi, este remarcabil faptul că din întregul tablou al dinamicii prețurilor au dispărut, aproape cu desăvârșire, ieșirile din rând cu cifre mari, care ani în șir stricau media inflației. Și scriu “aproape cu desăvârșire” pentru că există două excepții. Numai două. O creștere de 5,11 la sută la citrice și alta de 3,55 la sută la ouă. În rest, toate creșterile de prețuri se aliniază sub linia de 2 la sută.
Și totuși, lucrurile încă nu sunt în ordine. Ar fi în ordine dacă datele curente mi-ar permite să scriu “în jur de 2 la sută”. Dar nu pot să scriu decât “sub linia de 2 la sută”. E drept, la alimente rata inflației pe 12 luni, din august 2015 până în august 2016, este în jur de 2 la sută. Efectul statistic al reducerii TVA cu 15 puncte procentuale, din iunie 2015, s-a stins deja și normalitatea și-a intrat în drepturi. La celelalte produse (mărfuri nealimentare și servicii) este încă în curs efectul statistic al reducerii TVA la toate produsele. În consecință, ratele sunt în continuare negative: minus 1,42 și respectiv minus 1,04 la sută.
Desigur, ne preocupă un lanț cu sens unic. Fără variabile, fără alternative: dezinflația. De fapt, consolidarea dezinflației. Iar aici se poate ajunge numai și numai cu o combinație inteligentă de politici monetare, fiscale, salariale și de restructurare.
Noi măsurăm inflația atât în spațiu, cât și în timp. În spațiu, ne comparăm cu planeta. Și, mai cu seamă, cu Uniunea Europeană. În timp, ne comparăm cu noi înșine, cu rezultatele noastre din anii care au trecut. Este importantă și comparația cu noi înșine. Dar important cu adevărat este să ne comparăm cu realitatea din jurul nostru, cu adevărurile lumii în care trăim.
De ce însă obiectivul nostru este o inflație de 2 la sută și nu de zero la sută? E adevărat că nimeni, în lumea de azi, nu iubește inflația mare. Dar nici inflația de zero la sută nu este dorită. Sau deflația: mișcări de prețuri sub zero la sută. Un pic de inflație - într-o economie sănătoasă - acționează ca întăritor. Din acest motiv, toate țările dezvoltate cochetează cu “puțină inflație”. Profitul sănătos nu e scos din prețuri prea mari, ci din costuri mai mici. O inflație în jur de 2 la sută stimulează concurența în piață fără să îmbolnăvească PIB-ul.
Dacă vrem să trecem la euro, într-un orizont nu prea îndepărtat, trebuie să ne fie limpede că așa ceva nu se va întâmpla până când România nu se va apropia de media celor mai performante țări din Uniunea Europeană în materie de inflație. Sigur, sunt și alte criterii, atât nominale, cât și reale. Inflația e unul dintre ele. Iar la obiectivul de 2 la sută este nevoie să ajungem rapid dacă ne dorim o creștere economică sustenabilă. Fără îndoială, este tot atât de important ca o masă critică a populației, într-o primă instanță, să-și facă cu atât mai urgent socoteli ceva mai optimiste și să constate că pentru cumpărăturile lor de zi cu zi ori pentru bunuri de consum de folosință îndelungată nu vor mai fi nevoiți să scoată bani în plus din buzunar. Dar nici ca prețurile să se alinieze la zero ori sub zero și să ucidă concurența.
Două întrebări grele ne stau acum în față. Sunt legate de bătălia cu inflația. Iată-le: 1) Cât de mult vor mai putea fi urcate prețurile administrate, cu deosebire cele la utilități, fără ca dezinflația să fie grav afectată? 2) Până unde ar putea să coboare dezinflația fără să descurajeze concurența? Răspunsurile la aceste întrebări, dacă vor fi înțelepte, ar putea oferi una dintre cheile pentru edificiul economiei de piață funcționale.
0 comments :
Trimiteți un comentariu