
Bogdan Dumitru, actualul CTO al Bitdefender, a fost între primii cinci angajați de la vechiul antivirus AVX. Se întâmpla în 1997 și își amintește că nu a fost nevoie să fie convins să vină în companie pentru că lucra de doi ani la astfel de proiecte și își dăduse seama că nu s-ar putea descurca pe cont propriu. „Ironia face că am vrut să lucrez cu altcineva din industrie, dar nu mi-a plăcut colectivul”, spune Dumitru, care a primit la început un salariu de 80 de dolari, față de zece dolari, cât era atunci bursa sa de studiu. Întâlnirea dintre Dumitru și Florin Talpeș, creatorul Bitdefender, a durat cinci minute: „Prima oară m-au pus să dau un test cu un personaj dubios care m-a întors trei ore pe toate fețele„. A trimis CV-ul în plic, după ce l-a tipărit la o imprimantă cu ace și a fost ulterior sunat. Negocierea a fost simplă: „Domnul Talpeș a spus cât e salariul, iar eu am spus: «OK. Mulțumesc»". Citiți mai mult despre
românul pe care vor să îl angajeze zeci de companii străine
pe www.businessmagazin.ro.
0 comments :
Trimiteți un comentariu