ZF Live. Corina Diaconu, ABC Human Capital: „Salariul net al unui director general din domeniul farma poate ajunge lejer la 15.000 de euro lunar“

Știrea a fost publicată vineri, 30 septembrie 2016, 02:02 în categoria

ZF Live. Corina Diaconu, ABC Human Capital: „Salariul net al unui director general din domeniul farma poate ajunge lejer la 15.000 de euro lunar“ Cele mai mari salarii pentru pozițiile de top se găsesc în domeniile farma, servicii finan­ciare, industria de bunuri pentru larg consum, IT sau inginerie, unde salariul unui CEO poate ajunge chiar și la 15.000 de euro net pe lună, a spus Corina Diaconu, managing director al ABC Human Capital, agenție de recrutare și executive search, invitată la ZF Live.

„În funcție de domeniul de activitate, de complexitatea poziției deținute în companie și de cât de mare este businessul, salariul unui CEO poate porni de la 4.000 de euro net în cazul unui business mai mic și poate ajunge lejer la 15.000 – 20.000 euro net.“

ABC Human Capital este o firmă specia­lizată în proiecte de recrutare pentru middle și top management, 50% din recrutările de anul acesta fiind făcute pentru poziții clasice, de middle management, precum cele de contabili, responsabili financiari, controlori financiari sau reprezentanți de vânzări.

„Proiectele de headhunting se fac numai în cadrul companiilor mari și nu se remarcă prin cantitate, ci prin calitatea și complexitatea lor. La începutul anului acesta am plasat circa 10 manageri de top, respectiv directori financiari și directori generali, atât în multinaționale, cât și în companiile românești cu cifre de afaceri foarte mari.“

Unul dintre cele mai recente și importante proiecte ale ABC Human Capital a fost recrutarea unui director general pentru o poziție regională, în cadrul unei companii din domeniul cosmeticelor, al cărui salariu este de 15.000 de euro net, plus bonusurile salariale.

„În companiile multinaționale pozițiile de CEO sunt foarte bine plătite, iar ca domenii de activitate în farma salariile sunt foarte mari, pentru că este un domeniu care funcționează foarte bine“, a mai spus Corina Diaconu.

Aceasta spune că, în general, companiile românești nu au susținere din afară precum multinaționalele, care au o firmă-mamă în spate, cu ajutorul căreia își permit să susțină businessul chiar și atunci când acesta nu mai funcționează. „În companiile românești se pune mai mult accentul pe performanța candidatului, iar salariul fix este tot timpul spectaculos, însă la finalul anului, atunci când se trage linie, oamenii pot câștiga din bonusuri, în funcție de ce au adus efectiv pentru respectiva companie.“

Cel mai mic salariu al unui general manager într-o companie românească recrutat de ABC Human Capital a fost de 3.500 de euro net. Pentru o companie multinațională, limita salarială de la care se pornește este de 7.000 – 8.000 de euro net.

„Bonusurile sunt și ele diferite, sunt companii unde bonusul este de 10 - 30% din salariul anual și companii unde există un cuantum din cifra de afaceri realizată sau din profitul companie”.

La nivel local, salariul mediu al unui CEO într-o companie variază între 10.000 euro și 12.000 euro, potrivit Corinei Diaconu. Pe de altă parte, un director financiar ajunge la un salariu mediu net de 4.000 euro lunar.

„în cazul pozițiilor de top management, a serviciilor financiare de audit sau consultanță salariile sunt foarte mari. Am avut câteva proiecte interesante anul acesta și pentru FMCG – industria bunurilor de larg consum - unde lucrurile merg foarte bine”.

Un alt domeniu atractiv din punctul de vedere al remunerației pentru care ABC Human Capital recrutează este industria extractivă, un exemplu fiind compania Petrom, unde salariile pentru pozițiile de top ajung la un nivel foarte mare.

„Setea” de angajați rămâne în industria IT-ului, unde un angajat cu minimum doi ani de experiență pornește de la un salariu de 2.000 euro net. „Un CEO câștigă într-o companie de IT cam cât un team leader, deci accentul se pune pe partea operațională;  4.000 euro este un salariu care i se acordă lejer”.

Printre cei mai vânați manageri sunt cei din mediul privat pe care statul încearcă să îi recruteze, atrăgându-i prin salarii mari.

„Este dificil să îi scoți pe executivi din mediul privat și să îi aduci la stat, unde principalul factor defavorabil este de natură financiară. Ei se gândesc că nu vor avea libertatea de a face ceea ce își doresc, pentru că la stat interesele sunt de altă natură, iar ei sunt împiedicați să își facă treaba”.

În ceea ce privește salariile bancherilor, acestea au stagnat din cauza restructurărilor și restrângerilor de echipe, însă cu toate astea, spune Corina Diaconu, managerii de top și-au păstrat salariile mari. în cazul lor, bonusurile salariale sunt extrem de mari și ajung chiar și la câteva zeci de mii de euro. „Un șef de bancă câștigă lejer un bonus de 50.000 euro la finalul unui an”.

Printre cel mai greu de recrutat angajați rămân cei din pozițiile de execuție și specialiștii.

În domeniul vânzărilor angajatorii caută oameni performanți, care vin din același domeniu de activitate, pe care îi evaluează după trei, respectiv șase luni. Salariile lor pornesc de la 600 de euro și ajung la 1.200 euro net.

„Există și domenii în care se câștigă mai greu bonusuri, însă ele sunt foarte consistente. De exemplu, în cazul unor servicii de software, procesul de vânzare poate să dureze și șase luni, iar în acest timp persoana respectivă nu își ia bonusul, însă după ce a încheiat contractul poate ajunge la un bonus de 2.000 euro”.

În prezent, angajatorii au ajuns la un maximum în ceea ce privește salariile, după ce au mărit constant salariile în încercarea de a atrage personal, mai spune Corina Diaconu.

„Companiile simt că salariile mari sunt o strategie care nu mai funcționează. Totul depinde de investițiile care ar putea fi atrase în România, de dezvoltarea infrastructurii, pentru că și asta generează foarte mari probleme, iar companiile străine care nu sunt ajutate cu infrastructură se mută în altă țară. în momentul în care nu ai o economie sustenabilă și proiecte, investitorii nu vin la tine, iar companiile de aici nu sunt ajutate de stat să se dezvolte”.

Candidații își doresc să aibă în CV-ul lor numele unor companii importante, precum a celor din domeniul telecom, pharma sau industria de consum, de exemplu CocaCola sau Pepsi.

„Sunt sute de mii de candidați în baza noastră de date, construită pe domenii de activitate și pe tipuri de job-uri. Clientul stabilește o fișă de post pe care noi trebuie să o urmărim. Dacă ar fi să facem un clasament, căutăm stabilitatea candidaților, ne uităm ca acea persoană să corespundă din punctul de vedere al experienței cu ceea ce vrea clientul, să aibă studiile necesare și să cunoască anumite limbi străine”.

În România, ABC Human Capital are un portofoliu cu companii care au începând de la 30 de angajați, la jucători cu afaceri de 100 mil. euro.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Greta Bogdan

0 comments :

Trimiteți un comentariu