Consilul Investitorilor Străini, într-o poziție fără precedent, cere guvernului să transforme hârtia în asfalt

Știrea a fost publicată miercuri, 5 octombrie 2016, 18:17 în categoria

Consilul Investitorilor Străini, într-o poziţie fără precedent, cere guvernului să transforme hârtia în asfalt Guvernul trebuie sa stabileasca prioritățile în cadrul Master Planului General pentru Transport si sa gandeasca un buget anual, cel puțin pentru cele mai mari și mai complexe proiecte, este de parere Consilul Investitorilor Străini (FIC), care considera aprobarea acestui proiect un pas important în dezvoltarea viitoare a infrastructurii.

„Următorul pas, și de fapt unul foarte important, îl reprezintă stabilirea unor priorități în cadrul Master Planului. Autoritățile trebuie să decidă care sunt proiectele pe care se vor concentra în următorii 3-5 ani, să asigure capacitatea administrativă și finanțarea pentru a le putea duce la bun sfârșit fără întârzieri”.

În plus, Guvernul, partidele și celelalte instituții implicate în dezvoltarea infrastructurii trebuie să fie conștiente că fondurile europene, chiar și la o rată a absorbției de 100%, nu vor fi suficiente pentru implementarea acestui plan, apreciaza investitorii.

„ Statul trebuie să pună la bătaie bani din bugetul de investiții publice și în același timp, să atragă finanțări private acolo unde este posibil. Pe termen mediu este necesar ca România să câștige expertiză în derularea proiectelor public-private pentru acele proiecte care au viabilitate economică, sau acolo unde fondurile europene nu sunt disponibile”.

In plus, FIC sustine ca ar fi utila finanțarea acestor proiecte de infrastructura printr-un buget de investiții (CAPEX), fiind vorba de active fixe care produc efecte pe termen lung.

Consiliul a salutat si planul de restructure a CNADNR, considerand că este o idee foarte bună ca entitatea responsabilă de întreținerea infrastructurii și cea care se ocupă de investiții și de implementarea Master Planului să fie diferite.

„O companie dedicată investițiilor va crește eficiența acestora dacă: Are un cadru bun de guvernanță corporativă, care asigură un management de calitate; noua companie ar trebui să intre sub incidența Legii 111/2016 privind guvernanța corporativă. Va fi ferită de orice ingerințe politice și singura preocupare a managementului va fi recrutarea de personal specializat și implementarea cât mai rapidă a proiectelor la un raport bun preț-calitate”.

Conform ultimului raport privind competitivitatea Forumului Economic Mondial, România se află pe locul 72 din 139 de țări în ceea ce privește calitatea infrastructurii sale de transport. „Accelerarea investițiilor în infrastructură este esențială pentru creșterea competitivității, iar România a făcut pași importanți în această direcție și are un plan bine pus la punct. Tot ceea ce rămâne este să transforme hârtia în asfalt”, completeaza FIC.



0 comments :

Trimiteți un comentariu