Procesul de restructurare a unei companii intrate în insolvență este foarte dificil, la nivel național statisticile indicând faptul că doar cinci din 100 de astfel de companii își depun un plan de reorganizare și doar jumătate dintre ele reușesc să își salveze businessul, a declarat Iancu Guda, services director în cadrul companiei de consultanță de risc Coface, invitat la ZF Live.Jucătorii de pe piața locală aflați în incapacitate de plată intră foarte târziu în insolvență, iar din această cauză nu își mai pot salva afacerile de la faliment. „Trebuie să plecăm de la ideea de bază a procedurii de insolvență și anume aceea că avem niște probleme temporare și încercăm să ne reorganizăm. Astfel deschidem umbrela care din punct de vedere legal ne pune sub protecția creditorilor“, spune Guda, explicând faptul că această intenție inițială de restructurare nu se reflectă și într-un plan bine stabilit al companiilor.
Dacă în România un antreprenor vine cu un plan concret doar în 5% din situații, în țările dezvoltate din Europa de Vest 50% din companiile care intră în procedura de insolvență încearcă să se reorganizeze prin măsuri sigure de revenire pe piață.
„În general, un plan de reorganizare de succes ar trebui să schimbe structural afacerea în mai puțin de un an de la momentul declarării insolvenței.“
Directorul Coface spune că managerii companiilor trebuie să revadă cauzele intrării în insolvență, pentru că nu veniturile și scăderea lor au reprezentat o problemă. „Dacă ne uităm inclusiv la cazul celor mai mari 100 de companii aflate în insolvență, jumătate din ele aveau venituri în creștere. 60% din companiile insolvente aveau un rezultat de exploatare pozitiv. Cu alte cuvinte, din activitatea de bază aveau venituri peste cheltuieli, iar jumătate dintre ele aveau chiar profituri în creștere.“
Principala problemă care determină intrarea unor afaceri în imposibilitate de plată ține de managementul lichidității. Astfel, potrivit lui Iancu Guda, durata medie de colectare a creanțelor la nivel național a crescut de la 60 de zile în anul 2007, înainte de impactul crizei financiare, până la 114 zile în anul 2015.
„Costul plătit la nivel național, chiar și în cazul companiilor mari, a fost acela că s-a aruncat foarte multă marfă în piață cu termene de plată extinse și nu s-au mai recuperat.“
O altă cauză care stă la baza insolvențelor este aceea că interdependența între companii a crescut foarte mult la nivel local, iar atunci când cea mai mare companie dintr-un grup intră în insolvență, repercusiunile se vor reflecta asupra întregului grup. „În cazul celor mai mari 100 de companii insolvente, am observat că erau relaționate cu alte 1.071 de companii. După intrarea în insolvență a acestor companii de top, alte 650 de companii din grup și-au încetat și ele activitatea în mai puțin de un an. Iată un efect de propagare de 60% în cadrul grupului“, subliniază directorul Coface.
În același timp, companiile intră în insolvență pentru că, paradoxal, au avut prea mulți bani și nu au știut să-i gestioneze corect. „Atunci când știi că te poți finanța ieftin, repercusiunile nu sunt atât de grave. Creditul comercial în mediul de afaceri românesc a crescut foarte mult. Alternativa este să iei un credit de la bancă și să plătești cash sau să ai un acord cu furnizorul tău, să primești marfa, urmând ca ulterior să plătești.“
Pe piața locală, în primele șase luni din acest an au intrat în insolvență circa 4.300 de companii, cu 25% mai puține decât în perioada similară din 2015. Cu toate astea, există în continuare companii mari care intră în incapacitate de plată, afaceri de zeci sau chiar sute de milioane de lei.
Ce a mai spus Iancu Guda la ZF Live:
- Companiile sunt mult mai interdependente. În 2007, suma tuturor creanțelor între companii era de 160 mld. lei. Durata medie de colectare a creanțelor era de 60 de zile. Asta înseamnă că vindeai și încasai o dată la două luni. Între timp, companiile s-au finanțat foarte mult între ele, astfel încât legătura a devenit foarte puternică, iar acum este de două ori mai intensă.
- Creditul comercial este dublu, iar durata de colectare este de 114 zile. Dacă va mai veni o nouă criză economică, impactul ar fi de două ori mai mare.
- Singura, printre puținele certitudini, este aceea că vom avea o nouă criză financiară la un moment dat, pentru că așa evoluează economia. Impactul, de multe ori, nu este unul care să fie prevăzut cu doi-trei ani înainte.
- Există și învățăminte care s-au tras după ultima criză economică. Persoanele fizice se orientează preponderent către finanțarea în lei acum. Este o lecție aceea că trebuie să contractăm creditul în moneda în care avem venitul denominat.
- Ce nu s-a învățat după 2008 este faptul că trebuie să ne uităm spre viitor, nu doar la prezent și la trecut și trebuie să ne gândim la diverse scenarii negative care pot apărea din perspectiva sănătății, din perspectiva salariului sau din perspectiva componenței venitului.
În ceea ce privește companiile, nu s-a învățat ideea de bază și anume faptul că venitul este „vanitate“, iar lichiditatea este „sănătate“.
- De multe ori, insolvența este percepută ca o tragedie. La început, managementul este un pic optimist sau crede că își poate reveni, însă realizează prea târziu că este lovit de dificultăți și că nu mai poate controla situația, prin urmare își recapătă încrederea foarte greu. Dacă recunoștea la timp, poate primea un investitor strategic.
- Cred că mediul de afaceri s-a curățat. Depinde de noi dacă suntem dispuși să recunoaștem greșelile din trecut. S-a plătit un preț prea mare: 200.000 companii au intrat în insolvență în ultimii 10 ani. Din aceste experiențe sunt lecții care trebuie învățate. Antreprenorii pot face un business mai sănătos.
0 comments :
Trimiteți un comentariu