Cine este fostul inginer al Tesla care a câștigat un milion de dolari în doar trei luni, cu ajutorul unui remediu pentru mahmureală ce a fost deja aprobat de autoritatea medicală din SUA

Știrea a fost publicată vineri, 29 decembrie 2017, 11:22 în categoria

Cine este fostul inginer al Tesla care a câştigat un milion de dolari în doar trei luni, cu ajutorul unui remediu pentru mahmureală ce a fost deja aprobat de autoritatea medicală din SUA Au trecut trei luni de când Sisun Lee s-a ales cu un start-up „fierbinte”, care produce un remediu împotriva mahmurelii. Băutura se numește Morning Recovery, potrivit Business Insider.

Imaginați-vă ce s-ar întâmpla dacă ați pune bazele unui start-up care produce un remediu pentru mahmureală. Start-up-ul ajunge să aibă atât de mult succes, câștigând 1 milion de dolari în primele trei luni, încât trebuie să renunți la jobul plătit cu mii de dolari în cadrul companiei Tesla. Apoi, cum ar fi dacă ați fi în situația de a fi dat afară din țară de administrația Trump din cauza originii canadiene pe care o aveți.

Aceasta este povestea vieții lui Sisun Lee și a companiei sale Morning Recovery.

În luna iulie, Lee doar ce demisionase de la locul de muncă pe care îl iubea la Tesla, încercându-și norocul cu un start-up. Niciodată nu a intenționat să fie fondatorul unui start-up. El era într-o căutare personală încercând să își obțină pentru el un stoc de băuturi care pot remedia mahmureala, soluție ce a aflat că există în cadrul unei vizite în Coreea de Sud, o țară ce iubește petrecerile.

„S-au întâmplat foarte multe între timp”, a declarat Lee pentru Business Insider.

După mai multe încercări ratate de a importa din Coreea băutura, Lee a descoperit munca doctorului Jing Liang, o cercetătoare de la USC care a publicat mai multe lucrări cu privire la efectele benefice ale tratamentelor pe bază de plante. Aceasta a fost de acord să devină consilierul său și l-a ajutat să-și creeze propriul remediu pentru mahmureală, utilizând ingrediente aprobate de FDA, bazându-se pe ingredientul principal al băuturii coreene.

Lee a testat eficiența produsului pe prietenii săi de la Tesla și pe prieteni de la fostul său loc de muncă, Facebook. Aceștia au iubit produsul atât de mult încât Lee a încercat să contracteze o fabrică coreeană, în ideea de a produce un stoc destul de mare pentru a-și susține ecosistemul de prieteni. Cineva a aflat de proiect, l-a postat pe platforma Product Hunt, iar de acolo a avut un succes enorm. Dintr-odată, mii de oameni îl contactau pe Lee încercând să obțină produsul său.

A strâns bani de la Slow Ventures, 500 Startups și Strong Ventures pentru a-și finanța prima serie de producție, a adăugat o listă de așteptare la website-ul băuturii, iar 30.000 de oameni s-au înscris pe ea.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Alex Ciutacu

0 comments :

Trimiteți un comentariu