
Pe primul loc în Europa în achiziția de bunuri și servicii se află Marea Britanie și Suedia, unde peste 80% dintre utilizatorii de internet obișnuiesc să facă shopping online. La celălalt pol, cu cea mai mică pondere se află România (23%), Bulgaria (27%) și Cipru (39%).
Per total, numărul cumpărătorilor online este în creștere, cei mai activi fiind tinerii între 16 și 24 de ani și persoanele cu vârste între 25 și 54 de ani (în proporție de 71%).
Cei mai mulți utilizatori (40%) au cheltuit între 100 și 500 de euro în ultimele trei luni, 10% pe cumpărături în valoare de 500-1.000 de euro și alți 10% care au cheltuit peste 1.000 de euro.
Cele mai cumpărate produse au fost hainele și articolele sportive, urmate apoi de biletele de vacanță.
Printre motivele pentru care unii cumpărători aleg să facă shopping în magazin este faptul că vor să cumpere personal acele bunuri și în al doilea rând pentru că nu au încredere în modalitățile de plată online.
În perioada 2012-2017, ponderea cumpărătorilor online la nivelul UE a crescut de la 59% la 68%. Singura țară care nu a cunoscut o creștere în perioadă menționată a fost Malta, unde ponderea celor care au făcut cumpărături online s-a menținut la același nivel în intervalul amintit.
0 comments :
Trimiteți un comentariu