
Astfel, pentru Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), din Fondul de Coeziune, au fost transferate 338 milioane euro, iar din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) alte 101,65 milioane euro.
Pentru cererile de finanțare din Programul Operațional Asistență Tehnică (POAT), din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), România a primit 12 milioane euro, iar pentru cele din Programul Operațional Capacitate Administrativă (POCA), din Fondul Social European (FSE), încă 2,31 milioane euro.
Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020 este al doilea program ca mărime din UE, cu o alocare de aproximativ 12 miliarde de euro pentru sectoarele de transport, mediu și energie.
Programul Operațional Asistență Tehnică (POAT) reprezintă unul dintre programele operaționale cu finanțare din Fondurile Europene Structurale și de Investiții (FESI) de care va beneficia România în baza Acordului de Parteneriat cu Uniunea Europeană în perioada de programare 2014‐2020, în cadrul Obiectivului Coeziune
Programul Operațional Capacitate Administrativă (POCA) finanțează proiecte ale administrației publice care urmăresc crearea unei administrații moderne, eficiente, servicii publice competitive, investiții și reglementări de calitate, proceduri clare, simple și predictibile de funcționare și profesionalizarea funcționarilor publici, contribuind astfel la implementarea măsurilor de reformă și la atingerea obiectivelor Strategiei Europa 2020.
0 comments :
Trimiteți un comentariu