Cursul BNR. Cursul valutar euro al zilei de vineri, 29 decembrie 2017, ultima ședință din an: Euro încheie 2017 spectaculos și ajunge aproape de 4,66 lei, un nou maxim istoric

Știrea a fost publicată vineri, 29 decembrie 2017, 13:27 în categoria

Cursul BNR. Cursul valutar euro al zilei de vineri, 29 decembrie 2017, ultima şedinţă din an: Euro încheie 2017 spectaculos şi ajunge aproape de 4,66 lei, un nou maxim istoric Euro încheie 2017 spectaculos și ajunge aproape de 4,66 lei, după un an marcat de volatilitate extrem de ridicată și fluctuații puternice. Euro a început anul la 4.5175 lei, după care a scăzut la minimul de

4.4916 lei în februarie. Valoarea atinsă astăzi reprezintă un nou maxim istoric, fiind cu 3% mai ridicată decât valoarea debutului de an.

Ionuț Dumitru, economistul șef al Raiffeisen Bank, spunea pentru ZF în septembrie că

până acum banca centrală a preferat din rațiuni obiective să asigure o stabilitate a cursului pentru că România a avut o pondere a creditului în valută care a fost și la 65% din total creditare și, la acest nivel, au existat în mod cert niște constrângeri la nivelul politicii monetare.

În prezent, în jur de 40% din împrumuturile contractate de populație și companii sunt în valută, majoritatea în euro.

„Acum lucrurile se schimbă. Vedem o creditare în lei care crește mult mai rapid decât cea în valută. În acest context, anticipăm o schimbare a abordării politicii monetare a BNR în ceea ce privește compromisul între curs și dobânzi. Dacă până acum banca centrală a preferat să aibă un curs stabil, de acum ne așteptăm ca banca centrală să acorde din ce în ce mai mare atenție stabilității dobânzilor unde nu vom vedea o volatilitate mare chiar dacă va exista o tendință de creștere. Acest lucru se poate obține dacă acceptăm ca inevitabil o volatilitate mai mare a cursului.“

Anticipările Băncii Centrale Europene (BCE) sunt de a menține un caracter acomodativ al politicii monetare, fiind de așteptat ca și celelalte bănci centrale din regiune să adopte politici similare.

„În acest context, cu siguranță că și BNR va avea o atitudine acomodativă la nivelul politicii monetare, adică dobânzi mai mici decât ar sugera în condiții normale situația economică“, apreciază Ionuț Dumitru.

Cursul BNR de vineri:

Euro

4.6597

+0.0090

+

0.19

%

Dolar american

3.8915

-0.0080

- 0.21 %

Francul elvețian

3,9900

Notă ZF: Cursul afișat este calculat și anunțat de Banca Națională pe baza tranzacțiilor interbancare.

Cursul valutar BNR. Vedeți aici evoluția principalelor valute la cursul oficial BNR



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Ştefan Stan

0 comments :

Trimiteți un comentariu