România are 280 de legi date în 2017, mai mult decât orice țară din Europa de Est, arată cel mai important bilanț al anului care se încheie în aceste zile, bilanțul legiferării, adică al felului cum liderii acestei țări pun reguli în viața economică și socială. Conform unui studiu recent al Grayling, companie de consultanță, România este pe primul loc în Europa de Est la numărul de legi, peste Polonia (220), Ungaria (200), Cehia (111), Slovacia (137).Deși suntem la jumătate la PIB per capita față de aceste țări (10.000 de euro), avem salarii la jumătate, de zece ori mai puțini kilometri de autostrăzi per capita și o înzestrare cu apă, canalizare și încălzire pentru doar 50% din locuințe, producem mai multe legi.
Ce ne spune asta și de ce este important?
Acuratețea procesului legislativ și capacitatea unei legi de a se mula pe realitatea economică, de a răspunde cerințelor societății și de a determina schimbări benefice, este determinantă pentru buna administrare. Aceste date arată că România pătimește social și economic din cauza supralegiferării și a legiferării proaste.
În loc să realizeze o lege abia după consultări cu toți partenerii implicați, de cele mai multe ori Guvernul și Parlamentul acționează în pripă, astfel încât se intră într-un cerc vicios. Legea trebuie astfel imediat modificată pentru că proprietarii de păduri sau elevii din școli, de exemplu, sunt dintr-o dată puși în situații fără ieșire.
Inflația de legi este în strânsă legătură cu faptul că jumătate dintre acestea sunt date în procedură de urgență, adică prin ordonanță de urgență a guvernului (vestitele OUG).
Conform studiului citat, 49% dintre legile adoptate în 2017 au fost date inițial prin OUG. Aceasta își produce efectele imediat, însă trecerea sa prin Parlament presupune surprize pentru cei afectați. Legea se poate schimba esențial, cum este cazul legii TVA split, care a fost adoptată de Camera Deputaților și merge la promulgare având o aplicabilitate cu 95% mai mică decât cea inițială.
În toate celelalte țări din Europa de Est menționate în studiu, procentul legilor adoptate în procedură de urgență este de sub 10%.
Urgența adoptării de legi reflectă și altă anomalie. Faptul că pentru jumătate din legislație guvernul este inițiator. Aceasta înseamnă că guvernul își depășește cu mult rolul său de administrator, așa după cum este însărcinat conform Constituției. Cele trei puteri ale statului ar trebui în mod natural să se ocupe, după cum le este denumirea, de putere legislativă (parlamentul), putere executivă (guvernul), putere judecătorească (instanțele).
De fiecare dată când o putere intră pe teritoriul celeilalte, consecințele sunt dezastruoase.
Administrare înseamnă urmărirea obiectivelor asumate și de execuție a bugetului, în care să fie duse la capăt, punând resursele necesare la un loc, proiecte precum autostrăzi, centrale nucleare sau parcuri industriale. Însă guvernul se adună ședință de ședință să legifereze.
Cu cât este mai mare gradul de incompetență în Ministerul de Finanțe în colectarea taxelor, cu atât apetența funcționarilor pentru o nouă legislație fiscală este mai mare. Prima grijă a oricărui funcționar este să spună „Nu mă lasă legea”. Și atunci vrafuri - vrafuri se adună propuneri legislative care apoi sunt sunt împinse în circuit de interese individuale sau de grup.
De cele mai multe ori, legile sunt date nu pentru a atinge un obiectiv, pentru a muta lucrurile din punctul A în B, ci pentru ca inițiatorii să-și acopere răspunderea.
Inclusiv mutarea contribuțiilor sociale la angajator nu înseamnă decât transferul responsabilității colectării acestora pur și simplu asupra angajaților, pentru că ei vor fi practic debitori în fața bugetelor de asigurări, iar angajatorii nu sunt decât niște colectori ai impozitului pe venit și ai CAS.
Sute și sute de legi apar în fiecare an cu note de fundamentare însăilate, fără studii de impact, fără să fie chemați la masă cei care vor urma să suporte consecințele.
În acest context, nu este de mirare că cei care au diverse direcții în care trebuie să acționeze o fac fără scrupule.
Au apărut de multe ori legi de nicăieri, care au bulversat sectoare întregi din economie și apoi au fost corectate cu costuri enorme. Spre exemplu, legislația foarte favorabilă inițial energiei eoliene a făcut ca România să ajungă în top 3 state ca instalări de capacități de producție de energie eoliană, ceea ce a dezechilibrat sistemul de producție de energie electrică. A trebuit, ulterior, să fie redus numărul de certificate alocate pentru eolian și solar, pentru că altfel industria devenea necompetitivă și economia mai mult pierdea decât câștiga. La fel, Fondul Proprietatea a apărut cu o viteză de rachetă, cu inițiații intrând imediat în tranzacții sau ocupând poziții în sistem, iar de câțiva ani curg anchetele penale.
Cine și cum a coordonat apariția aceste legi, la adăpostul inflației legislative? Istoria va judeca.
Jumătate din legile date în 2017 privesc sectorul de business, iar o treime, adică peste 50 de legi, înseamnă direct modificări ale legislației fiscale, mai arată studiul citat.
Să ai o modificare fiscală pe săptămână, ca antreprenor român, poate chiar start-up, înseamnă că nu mai ai pur și simplu când să te ocupi de ceea ce trebuie să faci pentru clienții tăi, ci doar de felul cum să îți plătești taxele. Nu este de mirare atunci că pot rezista în această barbarie legislativă numai firmele mari, care au acces la firme de consultanță unde descâlcirea hățișului legislativ costă de la 200 de euro pe oră în sus. Așa se explică practic faptul că gradul de polarizare în economie a crescut semnificativ: în 2016 1% din firme concentrau 67% din venituri, față de 50% din venituri în 2008, conform Coface.
În această pondere uriașă în totalul legislației emise de statul român a legilor în procedură de urgență și în numărul mare de legi adoptate în fiecare an stă de fapt slăbiciunea instituțiilor. Nu ai cum să cheltui eficient cei 30% din PIB taxe și contribuții colectate când emiți neîntrerupt legislație prin OUG.
Cu o medie de 3-4 OUG pe ședință, fiecare de câteva zeci de pagini, niciun guvern nu poate da rezultate. Pur și simplu nu poate urmări aplicarea lor. Tone de legi, degeaba.România pătimește social și economic din cauza supralegiferării și a legiferării proaste: producem de trei ori mai multe legi decât Cehia, dar avem salarii la jumătate, de zece ori mai puține autostrăzi și doar una din două locuințe are apă, canalizare și încălzireRomânia pătimește social și economic din cauza supralegiferării și a legiferării proaste: producem de trei ori mai multe legi decât Cehia, dar avem salarii la jumătate, de zece ori mai puține autostrăzi și doar una din două locuințe are apă, canalizare și încălzire
România are 280 de legi date în 2017, mai mult decât orice țară din Europa de Est, arată cel mai important bilanț al anului care se încheie în aceste zile, bilanțul legiferării, adică al felului cum liderii acestei țări pun reguli în viața economică și socială. Conform unui studiu recent al Grayling, companie de consultanță, România este pe primul loc în Europa de Est la numărul de legi, peste Polonia (220), Ungaria (200), Cehia (111), Slovacia (137).
Deși suntem la jumătate la PIB per capita față de aceste țări (10.000 de euro), avem salarii la jumătate, de zece ori mai puțini kilometri de autostrăzi per capita și o înzestrare cu apă, canalizare și încălzire pentru doar 50% din locuințe, producem mai multe legi.
Ce ne spune asta și de ce este important?
Acuratețea procesului legislativ și capacitatea unei legi de a se mula pe realitatea economică, de a răspunde cerințelor societății și de a determina schimbări benefice, este determinantă pentru buna administrare. Aceste date arată că România pătimește social și economic din cauza supralegiferării și a legiferării proaste.
În loc să realizeze o lege abia după consultări cu toți partenerii implicați, de cele mai multe ori Guvernul și Parlamentul acționează în pripă, astfel încât se intră într-un cerc vicios. Legea trebuie astfel imediat modificată pentru că proprietarii de păduri sau elevii din școli, de exemplu, sunt dintr-o dată puși în situații fără ieșire.
Inflația de legi este în strânsă legătură cu faptul că jumătate dintre acestea sunt date în procedură de urgență, adică prin ordonanță de urgență a guvernului (vestitele OUG).
Conform studiului citat, 49% dintre legile adoptate în 2017 au fost date inițial prin OUG. Aceasta își produce efectele imediat, însă trecerea sa prin Parlament presupune surprize pentru cei afectați. Legea se poate schimba esențial, cum este cazul legii TVA split, care a fost adoptată de Camera Deputaților și merge la promulgare având o aplicabilitate cu 95% mai mică decât cea inițială.
În toate celelalte țări din Europa de Est menționate în studiu, procentul legilor adoptate în procedură de urgență este de sub 10%.
Urgența adoptării de legi reflectă și altă anomalie. Faptul că pentru jumătate din legislație guvernul este inițiator. Aceasta înseamnă că guvernul își depășește cu mult rolul său de administrator, așa după cum este însărcinat conform Constituției. Cele trei puteri ale statului ar trebui în mod natural să se ocupe, după cum le este denumirea, de putere legislativă (parlamentul), putere executivă (guvernul), putere judecătorească (instanțele).
De fiecare dată când o putere intră pe teritoriul celeilalte, consecințele sunt dezastruoase.
Administrare înseamnă urmărirea obiectivelor asumate și de execuție a bugetului, în care să fie duse la capăt, punând resursele necesare la un loc, proiecte precum autostrăzi, centrale nucleare sau parcuri industriale. Însă guvernul se adună ședință de ședință să legifereze.
Cu cât este mai mare gradul de incompetență în Ministerul de Finanțe în colectarea taxelor, cu atât apetența funcționarilor pentru o nouă legislație fiscală este mai mare. Prima grijă a oricărui funcționar este să spună „Nu mă lasă legea”. Și atunci vrafuri - vrafuri se adună propuneri legislative care apoi sunt sunt împinse în circuit de interese individuale sau de grup.
De cele mai multe ori, legile sunt date nu pentru a atinge un obiectiv, pentru a muta lucrurile din punctul A în B, ci pentru ca inițiatorii să-și acopere răspunderea.
Inclusiv mutarea contribuțiilor sociale la angajator nu înseamnă decât transferul responsabilității colectării acestora pur și simplu asupra angajaților, pentru că ei vor fi practic debitori în fața bugetelor de asigurări, iar angajatorii nu sunt decât niște colectori ai impozitului pe venit și ai CAS.
Sute și sute de legi apar în fiecare an cu note de fundamentare însăilate, fără studii de impact, fără să fie chemați la masă cei care vor urma să suporte consecințele.
În acest context, nu este de mirare că cei care au diverse direcții în care trebuie să acționeze o fac fără scrupule.
Au apărut de multe ori legi de nicăieri, care au bulversat sectoare întregi din economie și apoi au fost corectate cu costuri enorme. Spre exemplu, legislația foarte favorabilă inițial energiei eoliene a făcut ca România să ajungă în top 3 state ca instalări de capacități de producție de energie eoliană, ceea ce a dezechilibrat sistemul de producție de energie electrică. A trebuit, ulterior, să fie redus numărul de certificate alocate pentru eolian și solar, pentru că altfel industria devenea necompetitivă și economia mai mult pierdea decât câștiga. La fel, Fondul Proprietatea a apărut cu o viteză de rachetă, cu inițiații intrând imediat în tranzacții sau ocupând poziții în sistem, iar de câțiva ani curg anchetele penale.
Cine și cum a coordonat apariția aceste legi, la adăpostul inflației legislative? Istoria va judeca.
Jumătate din legile date în 2017 privesc sectorul de business, iar o treime, adică peste 50 de legi, înseamnă direct modificări ale legislației fiscale, mai arată studiul citat.
Să ai o modificare fiscală pe săptămână, ca antreprenor român, poate chiar start-up, înseamnă că nu mai ai pur și simplu când să te ocupi de ceea ce trebuie să faci pentru clienții tăi, ci doar de felul cum să îți plătești taxele. Nu este de mirare atunci că pot rezista în această barbarie legislativă numai firmele mari, care au acces la firme de consultanță unde descâlcirea hățișului legislativ costă de la 200 de euro pe oră în sus. Așa se explică practic faptul că gradul de polarizare în economie a crescut semnificativ: în 2016 1% din firme concentrau 67% din venituri, față de 50% din venituri în 2008, conform Coface.
În această pondere uriașă în totalul legislației emise de statul român a legilor în procedură de urgență și în numărul mare de legi adoptate în fiecare an stă de fapt slăbiciunea instituțiilor. Nu ai cum să cheltui eficient cei 30% din PIB taxe și contribuții colectate când emiți neîntrerupt legislație prin OUG.
Cu o medie de 3-4 OUG pe ședință, fiecare de câteva zeci de pagini, niciun guvern nu poate da rezultate. Pur și simplu nu poate urmări aplicarea lor. Tone de legi, degeaba.
România are 280 de legi date în 2017, mai mult decât orice țară din Europa de Est, arată cel mai important bilanț al anului care se încheie în aceste zile, bilanțul legiferării, adică al felului cum liderii acestei țări pun reguli în viața economică și socială. Conform unui studiu recent al Grayling, companie de consultanță, România este pe primul loc în Europa de Est la numărul de legi, peste Polonia (220), Ungaria (200), Cehia (111), Slovacia (137).
Deși suntem la jumătate la PIB per capita față de aceste țări (10.000 de euro), avem salarii la jumătate, de zece ori mai puțini kilometri de autostrăzi per capita și o înzestrare cu apă, canalizare și încălzire pentru doar 50% din locuințe, producem mai multe legi.
Ce ne spune asta și de ce este important?
Acuratețea procesului legislativ și capacitatea unei legi de a se mula pe realitatea economică, de a răspunde cerințelor societății și de a determina schimbări benefice, este determinantă pentru buna administrare. Aceste date arată că România pătimește social și economic din cauza supralegiferării și a legiferării proaste.
În loc să realizeze o lege abia după consultări cu toți partenerii implicați, de cele mai multe ori Guvernul și Parlamentul acționează în pripă, astfel încât se intră într-un cerc vicios. Legea trebuie astfel imediat modificată pentru că proprietarii de păduri sau elevii din școli, de exemplu, sunt dintr-o dată puși în situații fără ieșire.
Inflația de legi este în strânsă legătură cu faptul că jumătate dintre acestea sunt date în procedură de urgență, adică prin ordonanță de urgență a guvernului (vestitele OUG).
Conform studiului citat, 49% dintre legile adoptate în 2017 au fost date inițial prin OUG. Aceasta își produce efectele imediat, însă trecerea sa prin Parlament presupune surprize pentru cei afectați. Legea se poate schimba esențial, cum este cazul legii TVA split, care a fost adoptată de Camera Deputaților și merge la promulgare având o aplicabilitate cu 95% mai mică decât cea inițială.
În toate celelalte țări din Europa de Est menționate în studiu, procentul legilor adoptate în procedură de urgență este de sub 10%.
Urgența adoptării de legi reflectă și altă anomalie. Faptul că pentru jumătate din legislație guvernul este inițiator. Aceasta înseamnă că guvernul își depășește cu mult rolul său de administrator, așa după cum este însărcinat conform Constituției. Cele trei puteri ale statului ar trebui în mod natural să se ocupe, după cum le este denumirea, de putere legislativă (parlamentul), putere executivă (guvernul), putere judecătorească (instanțele).
De fiecare dată când o putere intră pe teritoriul celeilalte, consecințele sunt dezastruoase.
Administrare înseamnă urmărirea obiectivelor asumate și de execuție a bugetului, în care să fie duse la capăt, punând resursele necesare la un loc, proiecte precum autostrăzi, centrale nucleare sau parcuri industriale. Însă guvernul se adună ședință de ședință să legifereze.
Cu cât este mai mare gradul de incompetență în Ministerul de Finanțe în colectarea taxelor, cu atât apetența funcționarilor pentru o nouă legislație fiscală este mai mare. Prima grijă a oricărui funcționar este să spună „Nu mă lasă legea”. Și atunci vrafuri - vrafuri se adună propuneri legislative care apoi sunt sunt împinse în circuit de interese individuale sau de grup.
De cele mai multe ori, legile sunt date nu pentru a atinge un obiectiv, pentru a muta lucrurile din punctul A în B, ci pentru ca inițiatorii să-și acopere răspunderea.
Inclusiv mutarea contribuțiilor sociale la angajator nu înseamnă decât transferul responsabilității colectării acestora pur și simplu asupra angajaților, pentru că ei vor fi practic debitori în fața bugetelor de asigurări, iar angajatorii nu sunt decât niște colectori ai impozitului pe venit și ai CAS.
Sute și sute de legi apar în fiecare an cu note de fundamentare însăilate, fără studii de impact, fără să fie chemați la masă cei care vor urma să suporte consecințele.
În acest context, nu este de mirare că cei care au diverse direcții în care trebuie să acționeze o fac fără scrupule.
Au apărut de multe ori legi de nicăieri, care au bulversat sectoare întregi din economie și apoi au fost corectate cu costuri enorme. Spre exemplu, legislația foarte favorabilă inițial energiei eoliene a făcut ca România să ajungă în top 3 state ca instalări de capacități de producție de energie eoliană, ceea ce a dezechilibrat sistemul de producție de energie electrică. A trebuit, ulterior, să fie redus numărul de certificate alocate pentru eolian și solar, pentru că altfel industria devenea necompetitivă și economia mai mult pierdea decât câștiga. La fel, Fondul Proprietatea a apărut cu o viteză de rachetă, cu inițiații intrând imediat în tranzacții sau ocupând poziții în sistem, iar de câțiva ani curg anchetele penale.
Cine și cum a coordonat apariția aceste legi, la adăpostul inflației legislative? Istoria va judeca.
Jumătate din legile date în 2017 privesc sectorul de business, iar o treime, adică peste 50 de legi, înseamnă direct modificări ale legislației fiscale, mai arată studiul citat.
Să ai o modificare fiscală pe săptămână, ca antreprenor român, poate chiar start-up, înseamnă că nu mai ai pur și simplu când să te ocupi de ceea ce trebuie să faci pentru clienții tăi, ci doar de felul cum să îți plătești taxele. Nu este de mirare atunci că pot rezista în această barbarie legislativă numai firmele mari, care au acces la firme de consultanță unde descâlcirea hățișului legislativ costă de la 200 de euro pe oră în sus. Așa se explică practic faptul că gradul de polarizare în economie a crescut semnificativ: în 2016 1% din firme concentrau 67% din venituri, față de 50% din venituri în 2008, conform Coface.
În această pondere uriașă în totalul legislației emise de statul român a legilor în procedură de urgență și în numărul mare de legi adoptate în fiecare an stă de fapt slăbiciunea instituțiilor. Nu ai cum să cheltui eficient cei 30% din PIB taxe și contribuții colectate când emiți neîntrerupt legislație prin OUG.
Cu o medie de 3-4 OUG pe ședință, fiecare de câteva zeci de pagini, niciun guvern nu poate da rezultate. Pur și simplu nu poate urmări aplicarea lor. Tone de legi, degeaba.
0 comments :
Trimiteți un comentariu