Zece start-up-uri din România au obținut anul trecut investiții în valoare de peste 45 milioane euro, primele trei poziții fiind ocupate de UiPath, Clever Taxi și DCS Plus, conform calculelor ZF realizate pe baza datelor de pe portalul Dealroom.com.Cea mai mare finanțare a fost obținută de compania locală UiPath, specializată în soluții software de automatizare a proceselor repetitive din diferite industrii, aceasta ridicându-se la aproape 30 milioane euro.
Start-up-ul UiPath a pus din nou România pe harta inovației globale hi-tech, după ce a atrasîn primăvara trecută o finanțarea gigant de la fondul american de invesitiții Accel Partner.
Investiția este de altfel cel mai mare pariu pe care l-au pus investitorii străini într-un start-up de tehnologie din România.
A doua cea mai mare tranzacție realizată anul trecut în România pe zona de start-up-uri de tehnologie este cea dintre compania locală Clever Tech și gigantul auto Daimler (Mercedes), tranzacția fiind estimată la peste 10 milioane euro. Mai precis, firma MyTaxi, al cărei acționar majoritar este Daimler, a plătit peste 10 milioane euro pentru achiziția aplicației mobile Clever Taxi, administrată de compania Clever Tech SRL.
0 comments :
Trimiteți un comentariu