Cea mai mare tranzacție intermediată pe segmentul rezindențial a fost de peste 1,5 milioane de euro pentru un apartament din Capitală.
Franciza de agenții imobiliare RE/MAX România a intermediat peste 1.500 de tranzacții în 2017, în creștere cu 50% față de anul precedent, valoarea comisioanelor generate ajungând la peste 2 milioane de euro, plus 30% față de 2016.
Potrivit datelor centralizate de companie, din tranzacțiile efectuate de RE/MAX 57% au fost vânzări, iar 43% închirieri.
„Afacerile RE/MAX au continuat evoluția pozitivă și în 2017 și credem că această tendință se va păstra și în perioada următoare. Numărul tranzacțiilor intermediate de birourile rețelei RE/MAX România din 13 orașe a crescut comparativ cu anul precedent, ajungând la peste 1.500 de vânzări, respectiv închirieri”, a declarat Răzvan Cuc, Director Regional RE/MAX România.
Birourile din Cluj-Napoca au intermediat cele mai multe tranzacții imobiliare, urmate în clasament de cele din București și Arad, oraș nou intrat în clasament.
„În ceea ce privește tipul de proprietăți tranzacționate de către companie, ponderea celor de pe segmentul rezidențial a fost de 74%. Restul de tranzacții au fost realizate pe segmentele: terenuri (10%), comercial (11%) și industrial (5%)”, a adăugat Răzvan Cuc.
Compania a încheiat 2017 cu 22 de birouri, peste 200 de agenți și 7 contracte de franciză semnate pentru birouri în curs de deschidere. Pentru anul în curs RE/MAX mizează pe un parcurs pozitiv al businessului, estimând o creștere de 60% a numărului de birouri și un avans de 40% al afacerii.
„În 2018, avem în vedere o creștere de 60% ca număr de birouri și agenți în linie cu strategia noastră de expansiune, iar ceea ce privește valoarea comisioanelor din tranzacții țintim o creștere cu 40%. Rămânem pozitivi cu privire la evoluția businessului nostru și în acest an și ne propunem să continuăm acțiunile de dezvoltare a francizelor RE/MAX în România”, a completat Răzvan Cuc.
Referitor la evoluția pieței imobiliare în 2018, reprezentanții RE/MAX estimează o creștere temperată de 8% a segmentului rezidențial, cu accent pe piețele
Potrivit previziunilor companiei, piața cea mai scumpă și cu cea mai mare creștere procentuală va fi în continuare reprezentată de Cluj Napoca, în timp ce Bucureștiul va rămâne cel mai interesant pol de dezvoltare ca volume, atât pe segmentul rezidențial, cât și pe cel comercial.
Afecerile Re/Max au crescut cu 30% în 2017, la 2 mil. euro
Știrea a fost publicată marți, 16 ianuarie 2018, 11:52 în categoria Construcții
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu