Campania Berlinului pentru disciplină fiscală a atins un punct de referință săptămâna aceasta: pentru prima dată după 20 de ani, controversatul „ceas al datoriei” din Germania, și-a schimbat sensul, potrivit Financial Times.Ceasul a fost reprogramat în data de 1 ianuarie pentru a ține cont și de noile planuri bugetare la nivel federal și la nivel de stat. În acest moment, ceasul datoriei indică o scădere de 78 de euro pe secundă, și indică pentru prima dată o scădere a datoriei publice.
În 2009, după criza economică, ceasul indica o creștere de peste 4.400 de euro pe secundă.
Schuldenuhr, așa cum este denumit în limba germană, este întreținut de Federația Germană a Plătitorilor de Taxe, și este plasat în exteriorul sediului central al Federației, în Berlin.
Până acum, cifrele roșii afișate de ceas, au servit drept un reminder precaut al poziției fiscale în continuă deteriorare a statului german. Din iunie 1995, când ceasul a fost poziționat în exteriorul sediului Federației pentru prima dată, datoria publică per capita a crescut de la 12.830 euro, la nivelul actual de 23.827 euro.
Cu toate acestea, recent, a putut fi observată o îmbunătățire constantă a finanțelor publice din Germania, guvernul Angelei Merkel gestionând un buget echilibrat în fiecare an din 2014 până în prezent.
Creșterea economică înregistrată de Germania ar putea rezulta într-un surplus bugetar de aproximativ 30 de miliarde de euro în următorii patru ani, ceea ce generează dezbateri cu privire la modul în care vor fi folosiți acești bani. Principalele variante sunt investițiile publice sau tăierile de taxe.
0 comments :
Trimiteți un comentariu