Globalworth Real Estate Investments Limited, liderul pieței de clădiri de birouri din România, condus de Ioannis Papalekas, ia în calcul extinderea achizițiilor în marile orașe ale României.
Discuțiile purtate cu NEPI Rockcastle s-ar putea îndrepta spre cumpărarea birourilor The Office Cluj și City Business Centre Timișoara, potrivit datelor din piață. În cazul The Office Cluj, dacă se dorește achiziția integrală, Globalworth trebuie să discute și cu antreprenorul Ovidiu Șandor, care deține 50% din proiect.
„Ne uităm la toate proiectele care răspund criteriilor noastre de investiții, atât în București, cât și în marile orașe din România“, au subliniat reprezentanții Globalworth, fără a confirma sau infirma intenția de achiziție.
Până acum piața regională de birouri este dominată de antreprenorii locali precum Ovidiu Șandor, Virgil Tornoreanu, care dezvoltă în Timișoara Vox Technology Park, sau Iulian Dascălu. Intrarea Globalworth ar dinamiza și mai mult piața regională de birouri, mai ales într-un moment în care atât Clujul cât și Timișoara atrag atât investiții noi, cât și companii care doresc spații de birouri moderne.
Globalworth a finalizat în decembrie vânzarea unor acțiuni ordinare în valoare de 330 milioane de euro, lansate pe 14 noiembrie, veniturile obținute în urma plasamentului urmând să fie folosite de companie pentru proiecte de investiții în Polonia și în România.
Globalworth are 330 mil. euro. Cel mai mare fond de investiții în clădiri de birouri se uită după achiziții în marile orașe din țară
Știrea a fost publicată luni, 15 ianuarie 2018, 02:57 în categoria Proprietăți
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu