Compania și-a propus o creștere de 16% a vânzărilor, ritm similar cu cel atins în 2017.Lanțul de cofetării ANA Pan, dezvoltat de familia Copos la începutul anilor ’90, a finalizat anul trecut cu afaceri de 25,5 mil. lei, în creștere cu 16% față de anul anterior, și estimează pentru anul viitor un avans similar, potrivit oficialilor companiei.
„Am continuat șirul deschiderilor magazinelor ANA Pan cu un shop (magazin - n.red.) pe bulevardul Splaiul Independenței și un altul în Militari Shopping (o investiție de 100.000 de euro - n.red.), două zone în care nu eram prezenți. În același timp am renovat înainte de Crăciun shopul nostru flagship din Radu Beller (...). Odată cu renovarea magazinului din Beller am înregistrat creșteri în vânzări de 30%”, a declarat pentru ZF Cătălin Metehău, directorul general al companiei. Lanțul a ajuns la 20 de magazine cu unitatea din Militari Shopping Center, din care cinci sunt în supermarketurile Mega Image din Capitală. Cea mai mare contribuție în businessul lanțului o are partea de cofetărie, care aduce peste 50% din vânzări, patiseria aducând circa 30%, potrivit ultimelor date disponibile.
0 comments :
Trimiteți un comentariu