
În acest context el a spus că BNR deja a semnalat clar că vrea o volatilitate mai redusă a ratelor de dobândă la lei, iar acest lucru se vede prin îngustarea coridorului de fluctuație între un minim de 1% pe an și maximum 3% pe an.
Limitarea volatilității dobânzilor la lei ar putea să însemne o fluctuație mai mare a cursului leu-euro.
Această fluctuație nu înseamnă o stradă cu un singur sens, adică o să vedem numai o depreciere a cursului, a menționat Voinea.
În acest moment, pe piața românească 62% din totalitatea creditelor acordate sunt în lei, față de acum zece ani, când 70% din creditele acordate erau în valută.
Datorită acestui lucru, BNR urmărește acum mai mult evoluția dobânzilor la lei și mai puțin se concentrează pe curs.
După trei ani în care inflația anuală a fost de 1% sau chiar sub, din toamna anului trecut inflația a inceput să crească, ajungând la 3,3% pe tot anul 2017. Estimările indică un nivel asemănător și în 2018.
Săptămâna trecută, BNR a majorat rata de politică monetară de la 1,75% la 2% pe an, aliniindu-se astfel dobânzilor de pe piața interbancară, unde Robor la trei luni, indicatorul de referință folosit pentru creditele în lei, a urcat la peste 2% de la 0,6%, în vara lui 2017.
După decizia de politică monetară, BNR a crescut pentru prima dată dobânda după zece ani, cursul leu-euro a crescut într-o singură zi pentru ca a doua zi să scadă cu 0,2%. Robor la trei luni a scăzut sub 2% pe an, la o săptămână după decizia BNR.
Liviu Voinea a declarat la Viena că BNR nu are o politică ortodoxă împotriva inflației, ceea ce înseamnă că permite o anumită fluctuație care rezultă din cauze externe, cum ar fi politica fiscală. Ce ne îngrijorează nu este creșterea inflației, ci ritmul de creștere al inflației, și este jobul nostru să reducem acest ritm.
Voinea a menționat că BNR va reuși să ancoreze inflația în estimări și este încrezător că rata de schimb – cursul leu-euro – este foarte aproape de nivelul de echilibru.
Întrebat de cei prezenți la conferință despre câte creșteri a dobânzii de referință va opera BNR, viceguvernatorul a declarat că politica Băncii Naționale nu este de a-și dezvălui strategia. Totuși el a spus că creșterea dobânzii de referință nu depinde de un singur indicator, ci de o serie de indiatori.
Oricum, este prea devreme pentru a estima câte creșteri a ratelor de dobândă ar putea fi și în ce interval de timp.
Euromoney de la Viena este cea mai importantă conferință pentru investitorii din Europa Centrală și de Est.
0 comments :
Trimiteți un comentariu