vineri, 19 ianuarie 2018

Numărul polițelor de viață este la jumătate față de acum cinci ani, deși creditarea ipotecară a luat avânt

Numărul poliţelor de viaţă este la jumătate faţă de acum cinci ani, deşi creditarea ipotecară a luat avânt ♦ Peste 1,64 milioane de români au o asigurare de viață, majoritatea fiind obligați de bănci la contractarea unui credit ipotecar.

Aproximativ 1,64 milioane de români aveau o asigurare de viață la finalul lunii septembrie a anului trecut, un număr de peste două ori mai mic decât în septembrie 2013, potrivit ASF. Față de aceeași perioadă a anului 2016 numărul polițelor de viață a stagnat. Stagnarea numărului de polițe pare un paradox, în condițiile în care creditarea ipotecară, principalul susținător al pieței de asigurări de viață tradiționale (de protecție), trece printr-una dintre cele mai bune perioade postcriză. Încheierea unei polițe de viață este obligatorie la contractarea unui credit ipotecar.

O asigurare de viață clasică care acoperă riscul de deces din orice cauză costă sub 100 de lei lunar. De exem­plu, pentru o persoană din București în vârstă de 35 de ani polița de viață tradițională costă 80 de lei pe lună la NN Asigurări, cel mai mare asigurător local. Mai mult, clienții primesc reduceri dacă își plătesc primele semestrial sau anual. Orice persoană cu vârsta cuprinsă între 18 și 65 de ani poate încheia o poliță de viață.

Prețul unei asigurări de viață crește odată cu acoperirile pe care le include.

Deși numărul polițelor a stagnat anul trecut, primele subscrise au crescut cu 30%, până la 1,5 mld. lei, ceea ce înseamnă că asigurările vândute au fost mai acoperitoare și implicit mai scumpe.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Anelis Baciu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu