Compania Ryanair a înregistrat cea mai slabă creștere în numărul de pasageri, din 2014 până în prezent, după ce a anulat mii de zboruri pentru a ajunge la o înțelegere cu piloții care protestau împotriva programului prelungit și a salariilor scăzute, potrivit Bloomberg.Numărul de clienți Ryanair în 2017 a fost de 129 de milioane, sau cu 2 milioane mai puțin decât arătau previziunile, potrivit unei declarații din partea companiei, prin care Ryanair a transmis cele mai slabe rezultate de final de an din ultimii patru ani.
Ryanair a anulat peste 20.000 de zboruri din ultimul trimestru al anului 2017 și din primele luni ale anului 2018, din cauza unor schimbări în planificarea concediilor piloților, în urma modificărilor de la codul muncii.
Michael O Leary, CEO-ul companiei, a fost forțat să accepte sindicalizarea piloților după ce negocierile între companie și angajați erau aproape de a se concretiza în greve și proteste masive.
Creșterea înregistrată în numărul de pasageri a fost de 10%, comparativ cu 15% în 2016, iar în luna decembrie, creșterea a fost doar de 3%, nivel care nu a mai fost atins din martie 2014.
Compania Wizz Air, cel mai mare discounter din Europa de Est, a înregistrat o creștere de 24% în numărul de clienți, ajungând la 28,3 milioane de clienți.
0 comments :
Trimiteți un comentariu