Premierul Japoniei Shinzo Abe: Am mai fost la București, dar și la Neptun, acum 35 de ani. Am încă în memorie imaginea României în acele zile de vară pline de energie

Știrea a fost publicată marți, 16 ianuarie 2018, 03:57 în categoria

Premierul Japoniei Shinzo Abe: Am mai fost la Bucureşti, dar şi la Neptun, acum 35 de ani. Am încă în memorie imaginea României în acele zile de vară pline de energie Premierul Japoniei Shinzo Abe, aflat într-un turneu în Europa, ajunge astăzi la București, el fiind primul șef al unui guvern japonez care vizitează România. Pentru Shinzo Abe vizita de astăzi din România nu este însă prima.

„Mă bucur că am prilejul de a vizita România în calitate de Prim-Ministru al Japoniei, având în vedere și faptul că este prima vizită la acest nivel. În ceea ce mă privește, însă, personal am mai fost în România cu 35 de ani în urmă, în luna august. Lucram atunci ca secretar al Ministrului de Externe al Japoniei, nimeni altul decât tatăl meu, Shintaro ABE. Atunci am fost nu numai la București, dar și la Neptun, frumoasa stațiune de pe litoralul Mării Negre. Am și acum în memorie imaginea României în acele zile de vară pline de energie“, spune premierul Japoniei, într-un interviu pentru ZF.

Premierul Japoniei care va avea întâlniri cu înalții oficiali români este însoțit de o delegație de afaceri importantă.

„Un mare număr de companii japoneze și-au stabilit deja birouri și fabrici în România, creând aproape 40.000 de locuri de muncă și făcând astfel din Japonia cel mai mare investitor în România din regiunea Asiei“, spune premierul Shinzo Abe și explică: infrastructura de transport prezintă o deosebită importanță pentru atragerea de investiții.

„În acest domeniu cea mai recentă contribuție japoneză în România este împrumutul în yeni pentru finanțarea proiectului «Legătura rețelei de metrou cu Aeroportul Internațional Henri Coandă – Otopeni (Magistrala 6, 1 Mai – Otopeni)», cunoscut ca „proiectul M6“ – care avansează în ritm susținut.

Am aflat că una dintre stațiile de pe această viitoare linie de metrou, situată în apropierea unei importante zone comerciale, urmează să poarte numele de «Stația Tokyo». M-aș bucura dacă, în acest fel, românii care merg la cumpărături în zonă sau cei care trec prin Stația Tokyo vor simți Japonia un pic mai aproape.“

Premierul mai arată că, după schimbarea de regim din 1989, Japonia a sprijinit dezvoltarea României în special prin cooperarea economică:

„Amplasată geografic într-o zonă strategică din Europa și demonstrând o creștere economică susținută în urma aderării la Uniunea Europeană, România atrage un interes deosebit și crescând din partea Japoniei.“



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Cristian Hostiuc

0 comments :

Trimiteți un comentariu