♦ Austriecii de la Voestalpine au obținut cele mai bune rezultate de la criză încoace, în timp ce ArcelorMittal a înregistrat cel mai solid profit în T3/2017.După ani întregi de probleme și pericole, producătorii europeni de oțel își revin treptat. Unii dintre ei sunt pe cale să înregistreze cele mai bune performanțe de la criza financiară.
Viitorul producătorilor europeni depinde însă de ce se întâmplă în industria chineză a oțelului, scrie Financial Times.
Cererea de oțel din Europa s-a prăbușit în timpul crizei economice care a urmat, ducând la o perioadă dureroasă de închideri de fabrici și pierderi de locuri de muncă de ordinul miilor, în condițiile în care companii ca ArcelorMittal, Tata Steel și ThyssenKrupp au făcut eforturi pentru reducerea costurilor.
Situația a fost complicată de China, care reprezintă jumătate din producția mondială de oțel. Odată cu temperarea boomului din sectorul local al construcțiilor, aceasta a vărsat un torent de importuri ieftine pe piețele internaționale în 2015, împingând în jos valoarea materiei prime.
În plus, companiile europene s-au plâns de povara financiară generată de politicile de mediu ale UE.
Acum, însă, o combinație între creșterea prețurilor oțelului la nivel mondial, a cererii din regiune și măsurile protecționiste adoptate de autoritățile de la Bruxelles alimentează o revenire a sectorului.
Dublate de măsuri interne și investiții realizate de companii pentru sporirea eficienței și oferirea de produse de calitate ridicată, acești factori fac ca perspectivele industriei să fie mai luminoase.
Dovezi ale redresării au venit odată cu ultimul sezon de câștiguri.
În noiembrie, grupul austriac Voestalpine și-a caracterizat rezultatele pe primul semestru ca fiind cele mai bune „de la Lehman“ (Lehman Brothers, o bancă americană de investiții a cărei prăbușire a a aruncat în aer piețele financiare globale), în timp ce ArcelorMittal, cea mai mare companie din sector după producție, a înregistrat cel mai solid profit pe T3 pentru operațiunile europene din 2014.
Analiștii cred că creșterile vor continua. La nivelul sectorului european, profitabilitatea a atins 100 $ pe tonă în T3, cu mult peste media post-criză de 75 dolari pe tonă.
Investitorii par să le împărtășească părerea, fapt ilustrat de raliul mai multor acțiuni din industrie de-a lungul anului trecut.
„Perspectiva noastră asupra sectorului european al oțelului este una stabilă pe baza așteptatei creșteri a cererii de oțel din partea industriilor construcțiilor și auto“, spune Gianmarco Migliavacca, de la Moodyís.
Însă în condițiile în care China exercită o influență majoră asupra dinamicii pieței, insideri ai industriei spun că evenimentele de acolo vor decide în ultimă instanță soarta producătorilor europeni de oțel.
Iar un ultim factor determinant al evoluției industriei este legat de rezultatul mult-așteptatelor fuziuni și achiziții din cadrul acesteia.
În condițiile în care niciunul dintre jucătorii implicați în posibile tranzacții nu au indicat nicio intenție de închidere de oțelării, unii analiști cred că beneficiile pentru sector ca întreg ar putea fi limitate.
0 comments :
Trimiteți un comentariu