
Magazinele 7-Eleven își au originea în 1927, când un angajat al companiei de gheață Southland Ice Company, din Dallas, Texas, a început să vândă lapte, pâine și ouă pe lângă cuburile de gheață.
Acel angajat, Joe C. Thompson, a cumpărat într-un final Southland Ice Company și a transformat-o în Southland Corporation, și a început să deschidă magazine de tipul Shop&Go.;
Primele magazine au fost denumite Toteăm (lb. Eng: to tote – a purta), deoarece clienții își țineau cumpărăturile după ei, dar în 1946, când magazinele și-au extins programul de funcționare în intervalul 7 a.m. – 11 p.m, numele conceptului a fost schimbat.
Deși, magazinele 7-Eleven funcționează acum în program non-stop, a fost păstrat numele sub care lanțul a devenit celebru.
Investiția inițială pentru un magazin 7-Eleven variază între 37.550 de dolari și 1,1 milioane de dolari, potrivit Entrepreneur.
De asemenea, în funcție de contract, taxa de francizare variază între 10.000 de dolari și 1 milion de dolari.
Compania 7-Eleven oferă variante de finanțare in-house pentru a acoperi taxa de franciză, inventarul și salariile pentru primele luni de funcționare.
Condus de CEO-ul Joseph DePinto, francizat din 1964, lanțul însumează peste 60.000 de locații la nivel mondial, 1.019 dintre acestea fiind deținute de companie, 7.025 fiind francize în Statele Unite, iar 54.061 – francize în afara Statelor Unite.
0 comments :
Trimiteți un comentariu