Tranzacție de 120 de milioane de euro între fonduri de investiții. Abris Capital a vândut compania de curierat Urgent Cargus către fondul Mid Europa Partners

Știrea a fost publicată vineri, 28 septembrie 2018, 08:49 în categoria

Tranzacţie de 120 de milioane de euro între fonduri de investiţii. Abris Capital a vândut compania de curierat Urgent Cargus către fondul Mid Europa Partners ♦ În lupta pentru achiziția companiei de curierat s-au mai aflat fondul de investiții Warburg Pincus, dar și Poșta Ungară și Poșta Austriacă.

Fon­dul de investiții Abris Capital Part­ners a vândut compania de cu­rie­rat Urgent Curier, al doilea ju­că­tor din piață, cu afaceri de 85 de milioane de euro, către fondul de private equity Mid Europa Partnes.

Valoarea tranzacției nu a fost făcută publi­că, dar s-ar putea ridica la 120-130 mil. euro. Abris în­cerca să își facă exit-ul din com­pania de cu­rierat încă din 2016. În lupta pentru achi­zi­ția com­paniei de curierat Urgent Car­gus au mai fost fon­dul de investiții War­burg Pincus, dar și Poșta Un­gară și Poșta Aus­tria­că, alături de Mid Euro­pa Partners, care fă­cuse un pas îna­poi dar ulte­rior a revenit la ne­gocieri, afir­mau anterior surse din piață.

„Ne bucurăm că s-a semnat tranzacția, a du­rat mai mult dat fiind că suntem o companie ma­re. Focusul va fi în continuare pe creșterea sus­te­na­bi­lă pe piață. În ianuarie-august anul aces­ta afa­ce­rile Urgent Cargus au fost mai mari cu 20%, iar până la finalul anului estimăm că vom atin­ge ni­ve­lul de 95 de milioane de euro cifră de afaceri. Pia­ța de curierat este în continuă creștere, moto­rul rămâne comerțul online“, a spus pentru ZF Gian Sharp, directorul general al Urgent Cargus.

Cumpărătorul, Mid Europa Partners, unul dintre cele mai importante fonduri de investiții orientate pe Europa Centrală și de Est, a mai  preluat pe piața locală rețeaua de sănătate Regina Maria, al doilea jucător din piața de servicii medicale private, într-o tranzacție estimată la peste 100 mil. euro în 2015, iar în 2016 a preluat rețeaua de supermarketuri Profi de la Enterprise Investors, pentru 533 mil. euro

Urgent Cargus, compania de curierat, care a apărut în urma fuziunii Urgent Curier și Cargus International, ambele preluate de fon­dul de investiții Abris Capital, a finalizat anul trecut cu afaceri de 372 de milioane de lei (83 mil. euro), în creștere cu 20% față de anul anterior, ara­tă datele oficiale de la Ministerul de Finanțe.

În România , piața de curierat se ridică la circa 430 de milioane de euro, iar în acest an va depăși pra­gul de jumătate de miliard de euro, potrivit ju­cătorilor. Spre comparație, în Polonia piața de curierat se ridică la un miliard de euro.

Actori în cea mai mare tranzație de pe piața de curierat

Vânzătorul: Abris Capital Partners

Abris Capital Partners are trei birouri, în Varșovia, București și Kiev. Fondul deține grupul Pehart Tec din 2015, iar în 2016 a preluat controlul grupului de reciclare Green Group. În curierat, fondul a preluat pe piața locală compania Cargus de la DHL/Deutsche Post, TCE Logistica, CRX și Otto Curier, în 2013, iar în 2014 a bifat peluarea Urgent Curier.

Cumpărătorul  Mid Europa Partners

Mid Europa Partners administrează fonduri în valoare totală de 4,6 miliarde de euro. Fondul controlează pe piața locală rețeaua de sănătate Regina Maria, al doilea jucător din piața de servicii medicale private, preluat în 2015. În 2016, fondul cumpără rețeaua de supermarketuri Profi de la Enterprise Investors, pentru 533 de milioane de euro.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Mirabela Tiron

0 comments :

Trimiteți un comentariu