Bursele văd verde pe linie peste tot în lume: Creșteri de peste un procent au înregistrat toți indicii europeni

Știrea a fost publicată miercuri, 17 octombrie 2018, 17:49 în categoria

Bursele văd verde pe linie peste tot în lume: Creşteri de peste un procent au înregistrat toţi indicii europeni Bursele au marcat, marți, creșteri, oriunde în lume, în Asia, Europa și la deschiderea pieței din Statele Unite, pe fondul rezultatelor bune ale companiilor, în timp ce petrolul a scăzut, antrenat de creșterea producției SUA și a creșterii rezervelor.

Indicii FTSE 100 și FTSE 250 au crescut cu 0,26%, respectiv 1,57%. Creșteri de peste un procent au înregistrat toți indicii europeni, în siajul majorărilor din Asia: Hang Seeng cu 0,07%, Nikkei 225 cu 1,25%, BSE Sensex cu 0,85%.

Piețele americane au deschis în creștere: Dow Jones cu 1,10%, Nasdaq cu 0,93%, S7P 500 cu 1,07%.

La București, indicele BET a crescut cu 1,41%.

Pe Wall Street companiile din tehnologie au condus redresarea, iar sectorul companiilor din sănătate a beneficiat de rezultatele bune anunțate de Johnson & Johnson și UnitedHealth Group.

Prețul petrolului a scăzut după ce US Energy Information Administration a anunțat că producția din șapte mari exploatații americane va crește cu 98.000 de barili pe zi în noiembrie, la un record de 7,71 milioane barili.

Petrolul american a scăzut cu 0,39%, la 71,50 dolari/baril, iar Brent a scăzut cu 0,4%, la 80,46 dolari/baril.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Dorin Oancea

0 comments :

Trimiteți un comentariu