Uber, evaluată de bănci la 120 miliarde de dolari pentru o posibilă listare

Știrea a fost publicată joi, 18 octombrie 2018, 16:19 în categoria

Uber, evaluată de bănci la 120 miliarde de dolari pentru o posibilă listare Valoarea de piață a Uber ar fi în jurul nivelului de 120 mld. dolari, conform propunerilor de preț ale băncilor de investiții ce se ocupă de o posibilă intrare pe bursă a celui mai valoros start-up la momentul de față, scrie Wall Street Journal.

Reprezentanții companiei au ales să nu comenteze știrea cotidianului amerian. Cea mai recentă evaluare, venită din piața privată, a fost de 76 mld. dolari, prin ultima investiție de 500 mil. dolari a constructorului japonez Toyota. Listarea Uber este

mult-așteptată de comunitatea de investiții, momentul listării fiind amânat până acum, ultima dată înaintată fiind undeva în 2019, atunci când ar putea face pasul spre listare și Lyft, principalul competitor pe piața americană.

Gigantul telecom japonez Softbank deține 15% din Uber, după ce la începutul acestui an a intrat în acționariatul companiei. La vremea respectivă, tranzacția cu SoftBank estima compania la 40 miliarde dolari, cu 30% mai puțin față de momentul dinaintea tranzacției. Fondul de investiții Benchmark deține 11%, în timp ce Travis Kalanick are o participație de 7%, iar cel de-al doilea co-fondator, Garett Camp, figurează cu o deținere de 5%.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Dan Grigore Ivan

0 comments :

Trimiteți un comentariu