
Carlos Ghosn, care era și CEO și președinte al Renault, precum și președinte al Mitsubishi Motors și care conducea și o alianță a celor trei companii auto, a fost arestat luni în Japonia, procurorii anunțând că și-a subevaluat veniturile obținute din administrarea Nissan cu 44 de milioane de dolari, în ultimii cinci ani. Ghosn este apreciat pentru faptul a redresat Nissan, aflat la un moment dat în pragul falimentului.
Renault l-a numit miercuri, temporar, pe Thierry Bollore, director de operațiuni, la conducerea companiei, în locul lui Carlos Ghosn, aflat în „incapacitate temporară” de a-și exercita funcțiile. Boardul a precizat că Ghosn își menține funcțiile în companie, dar Bollore va conduce compania cu același puteri și drepturi ca Ghosn.
Ghosn, născut în Brazilia, din părinți libanezi și francezi, și-a început cariera la Michelin în Franța, trecând la Renault. S-a alăturat companiei Nissan în 1999, după ce Renault a cumpărat un pachet de control și a devenit CEO al companiei în 2001.
0 comments :
Trimiteți un comentariu