
Potrivit anunțului postat pe SEAP, transportatorul public de persoane din orașul Galați dorește să cumpere 30 autobuze urbane diesel second-hand, dotate cu aer condiționat și nu mai vechi de 11 ani.
În același timp, au fost declanșate procedurile pentru achizționarea unor mijloace de transport noi, la fel ca în alte orașe ale României.
Soluția autobuzelor vechi a venit în condițiile în care parcul auto al societății edilitare este învechit și insuficient, iar autoritățile locale reiau un contract vechi de doi ani, care nu a fost finalizat și care permite achiziționarea a 30 de autobuze second hand cu prețul estimat de peste patru milioane de lei.
Conform anunțului de pe SEAP, vor fi achiziționate 30 autobuze urbane diesel second-hand, de 12 metri lungime, în loturi de câte 10 autobuze fiecare. Fiecare lot va avea aceeași marcă, tip și producător, destinate transportului public local de persoane din municipiul Galați. Valoarea totală estimate este de 4.230.000 lei.
La sfârșitul anului trecut, Primăria Galați a achiziționat 14 troleibuze noi în baza unui contract de peste 5,5 milioane de lei care include piesele de schimb și consumabilele pentru o perioadă de 36 de luni. De asemenea, municipalitatea a făcut un împrumut bancar pentru cumpărarea a opt tramvaie noi și a depus documentele pentru obținerea unei finanțări europene nerambursabile pentru achiziționarea a 50 de autobuze de tipul hibrid și a 20 de minibuze.
0 comments :
Trimiteți un comentariu