ZF la 20 de ani. Anul 2005. Programatorii conduc în topul salariilor

Știrea a fost publicată duminică, 18 noiembrie 2018, 18:49 în categoria

ZF la 20 de ani. Anul 2005. Programatorii conduc în topul salariilor În România anului 2018, cel mai bine plătiți angajați din economie sunt cei din sectorul serviciilor IT, potrivit datelor de la INS. Astfel, un programator a câștigat în primăvara acestui an un salariu mediu de 5.974 de lei. Spre comparație, cu zece ani în urmă, câștigul său mediu era de 2.217 lei.

În prima parte a acestui an, în opt sectoare de activitate salariul mediu pe economie a depășit 1.000 de euro net pe lună, și anume: servicii IT, extracția petrolului brut, asigurări, industria grea, bănci, transporturi aeriene, activități de editare și activități de servicii anexe extracției.

La polul opus, cu cele mai mici salarii din economie, se află sectoarele hoteluri și restaurante, industria textilă, fabricarea de mobilă și prelucrarea lemnului.

14 ianuarie 2005

Tranzacție de 10 mil. dolari pe piața uleiurilor de consum. Expur Urziceni, deținută de un investitor elvețian, a cumpărat producătorul Ulcom Slobozia, consolidându-și poziția în industrie.

Cinci ani mai târziu, în 2010, Expur Urziceni a fost cumpărată de compania franceză Sofiproteol.

10 februarie 2005

Bâlbâielile finanțelor au zgâlțâit bursa. Brokerii au dat vina pe Ministerul Finanțelor, care nu a făcut precizări în timp util privind modul de calcul al impozitului pe câștigul din acțiuni.

10 martie 2005 + 16 martie 2005

Compania canadiană Telesystem International Wireless (TIW) anunță că discută cu Vodafone vânzarea Connex. Vodafone a cumpărat operatorul de telefonie mobilă Mobifon-Connex, într-o tranzacție de 3,5 mld. dolari (2,6 mld. euro).

Astăzi, Vodafone este al doilea jucător de pe pia

ț

a locală de telefonie mobilă.

27 iunie 2005

Vânzările de bijuterii revigorează industria de metale prețioase

19 august 2005

Numărul funcționarilor din administrația publică a atins un nivel record, depășind 173.000.

La începutul anului 2018, existau 207.000 de func

ț

ionari în administra

ț

ia publică.

5 octombrie 2005

Ion Țiriac, primul român miliardar în euro. Omul de afaceri pariază acum pe leasing și real estate. Aprecierea substanțială a valorii companiilor românești în ultimii doi ani de zile datorită creșterii economice și majorării afacerilor se reflectă și în valoarea activelor deținute de oamenii de afaceri români. Ion Țiriac este primul român care trece de bariera de un miliard de euro.

În vara anului 2018, Ion Ț

iriac, cu afaceri în mai multe domenii, a anun

ț

at că vrea să mai reducă businessul în zonele cu rezultate scăzute

ș

i să se concentreze pe segmentul imobiliar

ș

i pe asigurări.

20 decembrie 2005 + 21 decembrie 2005 + 22 decembrie 2005

Erste Bank din Austria a câștigat licitația la BCR. A fost cel mai „valoros” anunț făcut vreodată de un guvern român, în condițiile în care pentru vânzarea BCR (o participație de 36,9%) statul a încasat un cec în valoare de 2,2 mld. euro. Vânzarea BCR a ținut prima pagină din ZF la finalul anului 2005.

Achiziția BCR, care la final de 2005 avea active în valoare de 33 mld. lei, adică peste 25% din piață, a fost totodată cel mai mare pariu al grupului austriac Erste pe creșterea din Europa Centrală și de Est, aceștia acceptând să plătească 3,75 mld. euro pentru a obține controlul asupra celei mai mari bănci românești.

BCR a fost evaluată în momentul privatizării la 6 mld. euro, având în vedere prețul plătit de austrieci. Suma pusă pe masă de Erste a fost de șase ori mai mare decât activele BCR, o sumă considerată ireală în condițiile în care evaluările băncilor de atunci erau de cel mult patru ori activele nete.

În 2015, Erste a pariat pe un român la conducerea BCR - Sergiu Manea, misiunea lui fiind de a aduce din nou cre

ș

tere. BCR se men

ț

ine

ș

i în prezent pe primul loc în clasamentul băncilor locale, dar cota sa de pia

ț

a s-a tot restrâns de-a lungul anilor până la 15,8%.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Alina-Elena Vasiliu

0 comments :

Trimiteți un comentariu