miercuri, 5 decembrie 2018

Arabii de la Al-Dahra curtează ferma Agroindaf Afumați, furnizorul de lapte al gigantului francez Danone

Arabii de la Al-Dahra curtează ferma Agroindaf Afumaţi, furnizorul de lapte al gigantului francez Danone ♦ Al-Dahra din Abu Dhabi, o multinațională din sectorul agroalimentar, a cumpărat în acest an Agricost - cea mai mare fermă de cereale din Europa și și-a făcut astfel intrarea oficială pe piața din România ♦ Arabii au anunțat deja că planurile lor nu se opresc aici, având un buget de jumătate de miliard de dolari pentru achiziții pe plan local.

Grupul arab Al-Dahra tatonează preluarea fermei de vaci de lapte Agroindaf Afumați, din județul Ilfov, furnizorul de lapte al gigantului francez Danone, spun sursele ZF. Contactați de ZF, oficialii de la Al-Dahra nu au răspuns până la închiderea ediției la această solicitare. Proprietarul Agroindaf, antreprenorul român Claudiu Davițoiu, nu a putut fi contactat.

Agroindaf Afumați cultivă cereale pe o suprafață de 1.000 de hectare, în principal pentru producția de furaje, de­ține un efectiv total de 1.100 de bovine, din care 350 de vaci la muls, precum și o livadă de măr, prun, cireș și cais, cu o supra­față totală de 20 de hectare, arată cele mai recente date ale ZF.

Proprietarul companiei declara la jumătate anului că ferma „produce în jur de 10 tone de lapte pe zi, pe care îl vinde lui Danone. Cerealele care rămân în plus le vinde traderilor, vacile reformă le vinde la abator, cu circa 4-5 lei pe kilogram în viu, iar fructele le vinde angro într-o piață din Rahova“.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Cristina Rosca

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu