Cât de adânci sunt buzunarele românilor când vine vorba de cadouri: Jumătate dintre români alocă maximum 300 de lei pentru cadouri de Crăciun

Știrea a fost publicată marți, 18 decembrie 2018, 13:24 în categoria

Cât de adânci sunt buzunarele românilor când vine vorba de cadouri: Jumătate dintre români alocă maximum 300 de lei pentru cadouri de Crăciun Jumătate dintre români alocă un buget total pentru cadourile de Crăciun din acest an de maxim 300 de lei, în timp ce 2 din 5 cheltuie până la 750 de lei, mall-ul fiind destinația preferată de cumpărături pentru cea mai parte dintre consumatori, arată un sondaj realizat de pltforma online GiftShare.

Pentru a avea destui bani, aproximativ 33% dintre români spun că și-au planificat din timp bugetul și au început să pună bani deoparte cu câteva luni înainte de Crăciun.

Astfel, 13% dintre respondenți afirmă că au alocat un buget de cel mult 100 de lei pentru cadouri, ceea ce înseamnă că vor oferi mai degrabă atenții simbolice doar apropiaților, în timp ce 37% au planificat cel mult 300 de lei pentru cadouri.

De cealaltă parte, 27% spun că sunt dispuși să aloce până la 500 de lei, fie pentru că au în plan să ofere cadouri unui număr mai mare de persoane, fie pentru că s-au orientat la cadouri mai scumpe, 11% au buget de până la 750 de lei, iar 7% cheltuie până la 1.000 de lei. Doar 5% sunt chiar mai darnici, având un buget total ce depășește 1.000 de lei pentru cadourile de Crăciun.

Unul din 10 români consideră achiziționarea cadourilor de Crăciun ca fiind o activitate costisitoare, iar pentru aproape un sfert este o activitate stresantă, plictisitoare sau chiar neplăcută, motiv pentru care ar prefera să delege cumpărăturile altor persoane sau să contribuie cu bani la cadouri oferite împreună cu altcineva.

Jumătate dintre români spun că știu deja ce cadouri vor pune sub brad de Crăciun și au făcut din timp cea mai mare parte a cumpărăturilor, fiind hotătâți să nu depășească bugetul planificat. Alți 42% au făcut cumpărăturile sporadic în această perioadă, fără să mai fie neapărat atenți dacă depășesc suma propusă, în timp ce 8% spun că au lăsat cadourile pe ultima sută de metri, urmând să meargă la cumpărături în zilele dinaintea Crăciunului.

Mall-ul rămâne destinația preferată pentru cumpărăturile de Crăciun pentru 51,2% dintre respondenți, în timp ce aproape un sfert preferă magazinele online. Alți 21% cumpără cadouri din magazinele stradale, la care ajung ușor.

Pe lista cumpărăturilor de cadouri pentru Crăciun se află, pentru majoritatea respondenților (54,70%), cel mult 5 persoane, din familie și/sau prieteni apropiați, și tot cel mult 5 cadouri se așteaptă să găsească sub brad peste 60% dintre respondenți. O listă extinsă de până la 10 persoane cărora le vor face un cadou de Crăciun au 30% dintre respondenți, iar pentru mai puțin de 2% lista depășește 15 persoane, în timp ce alți 6% dintre respondenți au declarat că nu obișnuiesc să ofere daruri de Crăciun.

Părinții sunt primii pe lista a 73,4% dintre respondenți, urmați de soț/soție/iubit/iubită (71,8%), copii (51,3%), prieteni apropiați (41,2%) și familie extinsă (29%).

Sondajul

GiftShare

a fost desfășurat în perioada 10 - 30 noiembrie 2018 pe un eșantion format din 2.775 de respondenți din mediul urban.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Roxana Rosu

0 comments :

Trimiteți un comentariu