
AROBS Transilvania Software (Cluj-Napoca), unul dintre cei mai mari jucători de pe piața locală de soluții de IT, a cumpărat compania Skyshield din Ungaria, acea
sta fiind cea de-a treia achiziție realizată anul acesta, după preluarea firmelor CoSo (Olanda) și SAS (România). Achizițiile fac parte din strategia de extindere și consolidare a companiei clujene atât pe plan local, cât și pe piețele din Ungaria și Republica Moldova, obiectivul AROBS fiind de a ajunge unul dintre cei mai mari jucători pe piața de servicii de monitorizare auto din Europa Centrală și de Sud-Est.
„Suntem într-un proces de consolidare și cumpărăm jucătorii mici de pe piețele din România, Ungaria și Republica Moldova. Avem un buget de 3 milioane de euro pentru achiziții, inclusiv pentru 2019. În
prezent, suntem în discuții pentru alte trei achiziții, iar dacă se vor concretiza, le vom realiza la începutul anului viitor”, a declarat pentru ZF Voicu Oprean, fondatorul și CEO-ul AROBS Transilvania Software.
Grupul AROBS va ajunge anul acesta la afaceri totale de 30 milioane de euro, din care 25% sunt generate prin intermediul filialelor din străinătate.
0 comments :
Trimiteți un comentariu