Un start-up pe zi. Trei tineri din Iași au strâns 40 de chioșcuri sub aceeași umbrelă. „Banii noștri rămân în Iași. Producem local, consumăm local, investim local, dezvoltăm comunitatea.“

Știrea a fost publicată miercuri, 12 decembrie 2018, 01:34 în categoria

Un start-up pe zi. Trei tineri din Iaşi au strâns 40 de chioşcuri sub aceeaşi umbrelă. „Banii noştri rămân în Iaşi. Producem local, consumăm local, investim local, dezvoltăm comunitatea.“ Proiectul La Băcănie, inițiat în urmă cu trei ani de către Cozmin Rusu împreună cu doi prieteni, a reușit să adune până în prezent 40 de chioșcuri din județ, inclusiv din zona rurală, sub un brand comun, iar veniturile lunare se ridică la un milion de euro la nivelul întregii rețele de mici magazine.

„Vrem să adunăm la un loc toate magazinele alimen­ta­re de cartier și să facem un mic lanț, care să aibă aceiași fur­nizori și aceleași prețuri, ca să poată concura cu super­mar­keturile. Acum avem 40 de magazine partenere sub ace­lași brand și 15 furnizori locali. Producem local, con­su­măm local, investim local, dezvoltăm comunitatea noas­tră, mai simplu spus: banii noștri rămân în Iași“, po­ves­tește Cozmin Rusu, cofondatorul proiectului La Băcănie.

El spune că în cei trei ani a investit circa 10.000 de euro din surse proprii în acest proiect și îi sfătuiește pe tinerii antreprenori să acumuleze minimum 10.000 de ore de expertiză în domeniul în care își doresc să activeze înainte de a deveni antreprenori.

Cozmin Rusu spune că magazinele de proximitate sunt foarte importante, iar producătorii locali pot contribui direct la economia țării.

„Avem în jur 10.000 de clienți pe zi. Anul 2018 a fost un an bun, așteptăm o creștere a cifrei de afaceri pe grup de 20%.“



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Florentina Niţu

0 comments :

Trimiteți un comentariu