În Ungaria, aproape toate gospodăriile sunt legate de rețeaua de distribuție a gazului natural, la fel și în Olanda, în timp ce în Italia rata este de circa 78%, iar în Cehia de 54%, arată estimările ZF făcute pe baza informațiilor disponibile. În funcție de sursă, în România rata este între 40% și 47%, abia în ultimii ani fiind înregistrată o creștere a ritmului cu care se realizează racordările la rețeaua de gaze. Problema este că în timp ce Unagria și-a făcut temele, în România cea independentă de importurile de gaze încă sunt locuințe care se încălzesc cu lemne.Potrivit informațiilor Consiliului European al Reglementatorilor de Energie, în 2017 erau înregistrate circa 3,7 milioane de puncte de consum casnic racordate la rețeaua de distribuție a gazului din Ungaria, țără unde dependența față de importurile de gaze rusești ajunge și la 66%. Nivelul de 3,7 milioane de puncte de consum reprezintă 90% din totalul gospodăriilor din Ungaria, aceasta fiind una dintre țările cu cel mai ridicat grad de alimentare a populației cu gaz natural.
De exemplu, în 1990 doar 1,62 de milioane de gospodării din Ungaria erau conectate la rețeaua de gaz, ceea ce echivala cu circa 42% din total.
Cehia are la rândul său o dependență și mai pronunțată de gazul rusesc, dar și aici gradul de racordare a locuințelor la rețeaua de distribuție a gazelor naturale este de 54%, potrivit estimărilor ZF făcute pe baza datelor disponibile.
În România, potrivit celor mai recente informații disponibile, sunt în acest moment circa 3,5 milioane consumtaori casnici conectați la rețeaua de distribuție a gazelor naturale, în contextul în care pe plan local sunt înregistrate 7,5 milioane de gospodării și 8,92 de milioane de locuințe.
Rezultă astfel că nici măcar jumătate din gospodăriile din România nu sunt conectate la rețeaua de distribuție a gazului natural. Această statistică vine în contextul în care România are una dintre cele mai scăzute dependențe la nivel european de importurile de gaze din Rusia, iar situația se va îmbunătăți odată cu startul producției din Marea Neagră. Durata medie pentru realizarea unei racordări la sistemul de gaze este de 6 luni, fiind necesară obținerea a peste 15 autorizații. Astfel, birocrația excesivă este o piedică în realizarea acestor investiții.
O altă problemă este identificarea companiilor de construcții care să facă astfel de lucrări. Accesul la resurse nu este însă un lucru care influențează doar confortul populației dintr-o anumită zonă, acesta fiind un factor de creștere economică.
Datele de la Statistică arată astfel că județele în care s-au realizat cele mai mari investiții în rețele din anii ’90 încoace sunt și printre cele mai bogate din România.
Ilfov, Mureș, Prahova, Timiș și Cluj sunt primele cinci județe în ceea ce privește extinderea rețelelor de gaze naturale în perioada 1990-2017, arată calculele ZF făcute pe baza datelor de la Institutul Național de Statistică, acestea fiind de altfel județele care au trecut printr-o dezvoltare accelerată a mediului de business în ultimii ani.
Spre comparație, la polul opus în ceea ce privește extinderea infrastructurii de gaze se află județele Mehedinți, Tulcea, Covasna sau Vrancea, județe care sunt mai mereu clasate la coada clasamentului în ceea ce privește prosperitatea la nivel național.
Concomitent cu asigurarea accesului la resurse pentru propria populație și propriile afaceri, roulul pe care îl poate juca România la nivel regional cu gazul din Marea Neagră este extrem de interesant.
„Abia când începi să alimentezi cu energie o altă țară, raportul de forțe dintre tine ca sursă și respectiva țară se schimbă semnificativ, negocierile merg altfel. Mai departe, rolul României în întregul context European se poate schimba tocmai datorită statului său de sursă de gaze pentru regiuneî, spun specialiști din piața energiei.
Intră pe platforma
www.zf.ro/romania100
și găsește cele mai interesante statistici despre România de azi.
0 comments :
Trimiteți un comentariu